Jucătoarele române de tenis Monica Niculescu şi Patricia Ţig au fost învinse de perechea Kiki Bertens (Olanda)/Johanna Larsson (Suedia), cap de serie numărul doi, cu 4-6, 7-5, 11-9, sâmbătă, în finala de dublu a turneului WTA de la Luxemburg, dotat cu premii de 226.750 dolari.
Româncele au ratat două mingi de meci, prima în finalul setului secund, la scorul de 5-3, iar a doua în super-tiebreak, la 9-8.
Niculescu a fost foarte aproape de o performanţă remarcabilă, aceea de a câştiga ambele titluri la Luxemburg, după ce s-a impus sâmbătă în finala de dublu, cu 6-4, 6-0 în faţa cehoaicei Petra Kvitova.
Monica şi Patricia vor fi recompensate cu 5.161 euro şi 180 puncte WTA. Pentru titlul de la simplu, Niculescu a luat 34.677 euro şi 280 de puncte WTA.
Pentru Patricia a fost a doua finală WTA de dublu, după cea pierdută în 2015 la Bucureşti, alături de Andreea Mitu.
Niculescu rămâne cu 7 titluri WTA la dublu, aceasta fiind a 14-a sa finală pierdută. Monica a mai jucat o finală de dublu la Luxemburg, în 2012, alături de Begu.www.agerpres.ro