Jurnalul.ro Ştiri Externe O companie auto indiană a lansat două modele de motocicletă. Acțiunile au crescut la un nivel record

O companie auto indiană a lansat două modele de motocicletă. Acțiunile au crescut la un nivel record

de Redacția Jurnalul    |   

O companie auto din India a lansat miercuri două modele de motocicletă. Anunțul a fost bine primit pe piața de profil, acțiunile firmei urcând rapid la un nivel record, potrivit Reuters.

Compania indiană Bajaj Auto a lansat miercuri două motociclete Triumph fabricate pe plan local, la două zile după ce Hero MotoCorp a prezentat un model Harley realizat tot în India.

Lansarea celor două modele, realizate în parteneriat cu Triumph Motorcycles din Marea Britanie, a făcut ca acțiunile Bajaj Auto să atingă un nivel record de 4.900 de rupii.

Triumph Speed 400 va avea un preț de 233.000 de rupii (2.834 de dolari), a declarat Bajaj Auto. Prețul pentru a doua motocicletă, Scrambler 400X, nu a fost dezvăluit.

Ultimele evoluții vor crește concurența pe piața indiană dominată de compania Eicher. Modelele lansate în această săptămână se adresează în special populației urbane. India este una dintre cele mai mari piețe de desfacere pentru vehiculele pe două roți.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: motociclete india
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri