Arbitrul Anthony Taylor i-a atras furia antrenorului Romei după înfrângerea la lovituri de departajare suferită miercuri în fața Sevillei în finala UEFA Europa League.
Meciul a fost animat, Taylor împărțind 14 cartonașe galbene, cele mai multe acordate vreodată într-un meci din Europa League, și dictând în total aproape 30 de minute suplimentare de joc.
Mourinho, care a adresat înjurături către oficiali, pe Puskas Arena, a criticat arbitrajul în comentariile de după meci, spunând: "a fost un meci intens, masculin, vibrant, cu un arbitru care părea spaniol. A fost galben, galben, galben, galben tot timpul".
A doua zi după meci, pe rețelele de socializare au circulat înregistrări video în care se vede cum arbitrul englez Taylor și familia sa sunt hărțuiți de fanii Romei pe aeroportul din Budapesta.
În videoclip, se vede cum fanii clubului din Serie A îi agresează pe Taylor, în vârstă de 44 de ani, și pe familia sa, care au avut nevoie de protecție din partea securității aeroportului în timp ce se refugiau într-o zonă sigură.
PGMOL, care supraveghează arbitrajul în fotbalul profesionist englez, a condamnat incidentul.
Suporterii ambelor echipe au fost, de asemenea, acuzați că au aprins artificii și au aruncat cu obiecte, în timp ce fanii Romei ar fi comis acte de distrugere, alături de alte perturbări ale mulțimii.
Sevilla a mai fost acuzată și de invadarea terenului de către suporterii săi, care au intrat pe teren după ce Gonzalo Montiel a marcat lovitura de pedeapsă câștigătoare.
(sursa: Mediafax)