"Dacă ne consolează cu ceva, România nu mai e pe locul 1 la inflație în UE, avem 7 - 8 țări înaintea noastră, inclusiv țări din zona euro. Țările din zona baltică, acolo inflația este semnificativ mai mare.
Apoi Cehia, în mod curios Olanda. Avem și Bulgaria cu inflație mai mare, ei n-au deficitele fiscale pe care le are România.
Nici Germania, vestită pentru fobia pe care o are la inflație, nu stă mai bine.
Sunt datele din indicele armonizat al prețurilor de consum pentru țările europene.
Suntem după o perioadă în care inflația a fost foarte scăzută și cu creștere economică joasă, cam opt ani de zile în Europa.
Din 2013 - 2014, zona euro a avut dobânzi apropiate de zero sau negative, deși periodic au fost mici rate de inflație. Niciodată peste 2%, asta explică de ce până în toamnă, spre ianuarie 2022, în Europa se consideră că acest episod de inflație e tranzitoriu. Recent BCE și-a făcut mea culpa, spunând că a greșit și că inflația nu e tranzitorie.
Inflația e o discuție mai mult sau mai puțin teoretică. În ultima perioadă, electricitatea, gazele naturale, combustibilii au avut contribuții esențiale la inflație, începând din vara anului trecut", a explicat guvernatorul BNR.
El mai spune că intervenția statului pentru plafonarea prețurilor, deși nu este recomandabilă, acum a fost binevenită, în contextul războiului din Ucraina. El explică faptul că dacă autoritățile nu ar fi procedat astfel, inflația ar fi fost mult mai mare.
"Dacă nu ar fi fost schemele de compensare, indicele prețurilor de consum ar fi fost mult mai mare. Acum avem 14%, altfel, în aprilie ar fi fost aproape 20%", a declarat Mugur Isărescu.
Guvernatorul BNR recomandă populației "Un ceai de tei"
"Să o zicem pe românește, un rău nu vine niciodată singur. Costurile la energie s-a dus în costul altor produse de consum. Cu majorarea ratei dobânzii influențăm inflația pe partea cererii. Ținem sub control cererea. Dacă nu avem o inflație determinată de costuri trebuie să fim atenți ca măsurile noastre să nu fie percepute că se adaugă la costurile de producție.
Ca orice Bancă Centrală și BNR trebuie să facă un balancing act. Trebuie să facem un dozaj. O să vedeți că suntem cu un exces de cerere la limită. Nu ne strică ceva mai multă calmitate. Agitația e specifică perioadelor de criză. Autoritățile asta trebuie să transmită, calm. Un ceai de tei. Și aceste discuții sociale care nu se mai termină cu inflația și exagerările nu se mai termină", a declarat guvernatorul BNR, care a vorbit în public prima oară după circa un an.