Jurnalul.ro Sport Sporturi Nadal, învins la Madrid de Lehecka

Nadal, învins la Madrid de Lehecka

de Redacția Jurnalul    |   

Rafa Nadal, de 22 de ori campion de Grand Slam, a cedat marți, cu 7-5, 6-4, în fața cehului Jiri Lehecka, în turul al patrulea al Madrid Open, scrie Reuters.

În mai puțin de două ore, Lehecka a zădărnicit speranțele lui Nadal de a ajunge în sferturile de finală ale celui de-al 100-lea Masters 1000.

Nadal a declarat că se așteaptă să se retragă după sezonul 2024.

„Sunt fericit. A fost o săptămână foarte specială pentru mine, foarte pozitivă din toate punctele de vedere. Am reușit să joc din nou pe un teren care mi-a oferit multe, de asemenea la nivel emoțional”, a declarat Nadal, în vârstă de 37 de ani, într-un interviu pe teren, în fața unei mulțimi emoționate.

„Este uimitor. Pentru mine, să împart terenul cu un jucător legendar este un vis devenit realitate. Mereu mi-am dorit ca acest lucru să se întâmple. Sunt foarte recunoscător că am reușit un astfel de moment important", a declarat Lehecka.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: rafa nadal madrid
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri