Care este legătura dintre procurorul Negulescu Mircea, numit Portocală, și procurorul Papici Lucian Cristian, cunoscut sub numele ,,Luci” în stabilimentele din Timișoara? Amândoi au fost vedete ale Direcției Naționale Anticorupție, având la activ ,,scalpuri” de nivel înalt. Și Negulescu, și Papici au plecat din DNA la cerere, după scandaluri cât Himalaya, pentru a nu prăbuși imaginea instituției doamnei Kovesi. Mai puțin se știe însă despre relația directă dintre cei doi procurori. O soluție de neurmărire penală dată de Papici, care avea încă autoritate în DNA, pe un dosar celebru instrumentat de Negulescu la Ploiești pare să fie motivul expulzării lui “Luci” spre plăcerile Timișoarei.
Negulescu Mircea nu are un CV la vedere. Am descoperit cu mirare prin actele CSM că absolventul unei facultăți de Drept care funcționa în localul unei școli de meserii ajunsese procuror-inspector în Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Celebrul procuror de Medgidia, Deliorga, vicepreședinte CSM, îi semna lui Negulescu în 2006 transferul din funcția de procuror-inspector la Curtea de Apel Ploiești cu începere din iulie 2007. Acolo a devenit celebru cu dosarul Alexe-Păvăleanu, care anunța în 2013 un prejudiciu de 35 milioane de euro. Din acest dosar, Negulescu a vrut să țeasă o plasă în care să cadă toată administrația din Prahova, cu Poliție și Parchet la pachet.
Transferul dosarului la DNA cu procuror cu tot
Negulescu are un plan perfect de a pătrunde în ,,lumea bună” a procurorilor – DNA. Folosește dosarul Alexe ca șperaclu. Fapte cu suspiciuni de corupție care implică procurori, politiști și oameni politici care se intersectau cu Alexe-Păvăleanu sunt disjunse spre DNA, la care ajung stenogramele interceptărilor obținute cu mandat. Procurorul Papici, șef de serviciu în DNA, consideră că nu sunt probe concludente și clasează dosarul în 2014. Papici nu știe cu cine se pune. A neglijat capacitatea combinatorie a lui Negulescu. În 2015 își vede visul cu ochii - se transferă la DNA Ploiești, unde își continuă ,,opera”. Reușește să redeschidă la ÎCCJ dosarul închis de Papici. Începe marea serie de dosare care fac din DNA Ploiești structura teritorială care rivaliza cu sediul central în spectacolul cătușelor. Liviu Tudose, procuror-șef la Curtea de Apel, adjunctul acestuia, Aurelian Mihăilă, Constantin Ispas, şef DGA Prahova, Viorel Dosaru, inspector-șef Poliția Prahova și subsecretar de stat la MAI, sunt arestați. Pe un alt altoi cresc dosarele lui Sebastian Ghiță; din acest nod se ajunge la Ponta și la familia Cosma.
Urcă steaua din Ploiești, cade steaua lui Papici
După venirea lui Negulescu în DNA începe să pălescă și mitul lui Papici. Din personaj de carte, adulat de Cristian Ghinea în ,,Eu votez DNA”, “Luci” devine repede oaia neagră a instituției. Băsescu era pe plecare, binomul își făcea o echipă nouă. Negulescu putea să-l elimine pe Ghiță, care cădea cu Ponta de gât în planurile de curățenie a scenei politice. Scenariștii aveau ce oferi și noii puteri de la Cotroceni.
Ca un făcut, se scot de la naftalină două dosare întocmite de DIICOT împotriva lui Papici, închise în 2010 și 2012, cu subiecte sensibile, care gâdilau talentul lui “Luci” la fete și femei. Se redeschid la ÎCCJ. Papici știa cât de șubrede sunt stenogramele din care voia Negulescu să-și facă trambulină spre glorie. Procurorul știa însă la fel de bine care sunt regulile în sistem. Taci și pleci! În 26 august 2015, CSM aprobă cererea procurorului Papici de continuare a activității la Timișoara. A plecat fără scandal, dosarele cavalerului “Luci” s-au închis și ele. Pe firmament rămâne Mircea Negulescu, având puteri depline să sară peste orice normă de conduită. Apartenența la o echipă de elită îi dă tot dreptul să spele pe jos cu ,,zdrențele”. Una dintre ele a fost și Papici, ,,lucrat” pentru decizia din 2014 care a întârziat cu un an planul lui Negulescu. Zdrențele de dată mai recentă primeau nume și prenume într-un comunicat absolut ridicol al Ministerului Public, o capodoperă marca Augustin Lazăr.