Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Next Star își află cel de-al zecelea câștigător mâine, de la 22.15, la Antena 1

Next Star își află cel de-al zecelea câștigător mâine, de la 22.15, la Antena 1

După ce au fost martorii unor numere senzaționale și au fost uimiți de cei mai talentați copii din țara noastră, Loredana, Ștefan Bănică și Dorian Popa au ocazia unei ultime jurizări în acest sezon, mâine, de la 22.15, la Antena 1, în finala Nexts Star.

            Cei opt concurenți care vor intra în marea finală, mâine, de la 22.15, la Antena 1, trebuie mai întâi să primească toate cele trei voturi ale juraților pentru ca apoi să intre la votul publicului. Așadar, cei de acasă vor decide prin SMS la 1313 după ”start vot” cine va câștiga marele trofeu Next Star, sezonul 10, și premiul de 20.000 de euro.

            Pentru seara cea mare, micuții au pregătit numere speciale alături de mari artiști care au venit să îi susțină. Astfel, micuțul Eric Dobriceanu o va avea alături pe soprana Irina Baianț, Carla Nicole Munteanu s-a antrenat alături de baletul Furnica, juratul X Factor Florin Ristei îl va acompania pe Marc Patrick Mitrașcă, Amir Băltățeanu va face echipă cu Damian Drăghici, în timp ce Andreea Bălan și Petrișor Rouge vor dansa pe muzica lui David Dincă. Școala Gimnazială Recea, Alex Lucaciu și Anne Marie Lustch se vor baza pe talentul și, respectiv, instrumentele lor speciale pentru marea finală.

            Tot sâmbătă, după marea finală, Șerban Copoț și Dan Negru vor da ”start vot” pentru cei opt copii talentați calificați în Finala de Popularitate. Cei de acasă vor putea să îi voteze prin SMS la 1313 până a doua zi pe micuții care i-au cucerit în etapa audițiilor: Maria Răducanu, Ana Maria Mircea, Lorena Lenuța Târlă, Maria Ene, Alessia Sana, Daria Musat, Raissandra, Daria Mușat și Adriana Păunescu. Câștigătorul Finalei de Popularitate și al premiului de 5.000 de euro va fi anunțat luni, în cadrul Observator 16, la Antena 1.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri