„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizie, va urma o decizie asumată de la cel mai înalt nivel”, spune președintele PNL, despre un ajutor către Ucraina cu un sistem de rachete Patriot.
Întrebat dacă ar fi oportun ca România să doneze Ucrainei un astfel de sistem, Nicolae Ciolacu a spus: „Aici nu contează părerea personală a cuiva, nici măcar a mea, este o chestiune atât de complexă încât trebuie să avem pe masă o analiză cât se poate de bine dezvoltată, cât se poate de acoperitoare la toţi factorii şi la toate consecinţele”.
Premierul Marcel Ciolacu afirma duminică seara, la Antena 3, că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei. Cu toate acestea, el nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă, iar decizia va fi luată în CSAT.
„Suntem trei state cu sistemul Patriot - este Polonia, România şi Germania. Ştim poziţia Germaniei. Domnul Tusk este prim-ministru al Poloniei. La noi, conform Constituţiei, comandantul suprem al armatei este domnul preşedinte Klaus Iohannis. Eu nu am avut o discuţie încă după vizita preşedintelui în Statele Unite. Am avut discuţii cu ministrul Aplărării. Domnul ministru al Apărării are reţineri mari să dăm acest sistem, unul dintre sisteme să-l dăm în Ucraina”, a afirmat Marcel Ciolacu, duminică, la Antena 3.
El a spus că decizia se va lua în CSAT, împreună cu preşedintele României.
„Sunt ferm convins că vom lua decizia cea mai înţeleaptă în ceea ce priveşte România, în primul rând bun”, a adăugat Marcel Ciolacu.