Jurnalul.ro Cultură Prozatorul-primar care a (i)luminat Iașiul

Prozatorul-primar care a (i)luminat Iașiul

de Florian Saiu    |   

Pe 1 februarie 1838 s-a născut la Fălticeni unul dintre bunii prozatori junimiști de plan secund, Nicu/Nicolae Gane (mort pe 16 aprilie 1916, la Iași). Magistrat de profesie, cu carieră în vremea domniilor lui Al.I. Cuza și Carol I, devine prefect de Iași în 1870, iar între 1872 și 1911 a fost de cinci ori primar al capitalei moldave, calitate în care a introdus iluminatul cu gaz și a pavat drumurile. Un jurist scriitor și edil a cărui poveste merită reevaluată. 

„Deși junimist ieșean de cursă lungă (din 1906 apropiat de «Viața Românească»), Nicolae Gane trece la liberali în 1883, devenind deputat, președinte al Senatului etc. Academician (cu un discurs de recepție - publicat în broșură în 1909 - despre B.P. Hasdeu), președinte al secției literare, ajunge spre sfârșitul vieții chiar vicepreședinte al înaltului for. A compus, ca «imitațiune după Dickens», suportul libretului în versuri «Hatmanul Baltag», prelucrat de I.L. Caragiale și Iacob Negruzzi”, evidenția criticul literar Paul Cernat într-un crochiu închinat lui Nicolae Gane.

 

Legendă, basm, narațiune romantică

 

„Poeziile sale, în nota banal-corectă a rețetelor clasico-romantice, sunt neglijabile, ca și nuvelele sentimentale, naiv melodramatice («Privighetoarea Socolei» ș.a.). Mai închegate sunt nuvelele istorice («Domnița Ruxandra»), sau cele care amestecă, aventuros, legenda, basmul și narațiunea romantică. «Fluierul lui Ștefan», «Piatra lui Osman», «Stejarul din Borzești», dar mai ales «Comoara de pe Rarău» (cea mai cunoscută producție a sa) justifică menționarea de către Titu Maiorescu în pomelnicele «direcției noi» junimiste. Agreabile sunt și narațiunile cu haiduci, în linia care vine dinspre N.D. Popescu și Bucura Dumbravă spre Sadoveanu și Panait Istrati («Aliuță. Șanta», 1916)”, aprecia biograful Paul Cernat.

 

Povestitor tacticos și bonom

 

„Adevărata valoare a prozei acestui moldovean conservator - mai opina profesorul Cernat - trebuie căutată mai ales în povestirile patriarhal-evocatoare, ceremonioase și cu o oralitate sfătos-mucalită (linia Ion Creangă-Păstorel Teodoreanu); ele sunt comparabile cu «Bătrânii lui Gîrleanu» și cu unele proze scurte ale primului Sadoveanu. Nuvelele boierești idilice (între care «Astronomul și doftorul», «Ciubucul logofătului Manole Buhuș», «În vacanțe»), sătesc-folclorice («Petrea Dascălul», «Dac-a vrea Dumnezeu», «Jalbă la Dumnezeu»), ca și unele satire («Două zile la Slănic», «Agatocle Leuștean») sau povestiri cu subiecte vânătorești («Vânătoarea», «Boală cu leac», «Cânele călcat pe coadă») aparțin unui povestitor de vocație, tacticos și bonom”.

 

Memorialist înzestrat

 

În completare: „Nicolae Gane a cochetat și cu fantasticul, de la cel romantic-senzaționalist la variante mai sobre («Cânele Balan», «Andrei Florea Curcanul»). Bune narațiuni se regăsesc în două volume de «Novele» (1880), dar destule piese notabile pot fi regăsite și în compozitele «Pagini răzlețe» (1901), «Păcate mărturisite» (1904), «Spice» (1909) sau «Petrea Dascălul» (1916), printre discursuri, amintiri și însemnări de călătorie - nu rele - din munții Moldovei și ai Elveției”. Ultimele tușe: „Dintre creațiile târzii, remarcabilă e nuvela «Două nebunii», unde e folosită, cu naturalețe, tehnica povestirii în ramă, ca și elegiac-meditativa «Mângâiere». A fost și un memorialist înzestrat, în volumul «Zile trăite» (1903) și paginile reunite postum în «Amintiri (1848-1891)». Pentru nuvela și povestirea din epoca «Junimii» Nicolae Gane e o figură onorabilă”. 

185 de ani s-au împlinit pe 1 februarie 2023 de la nașterea prozatorului Nicolae Gane

„Adevărata valoare a prozei acestui moldovean conservator trebuie căutată mai ales în povestirile patriarhal-evocatoare, ceremonioase și cu o oralitate sfătos-mucalită”, Paul Cernat, critic literar

„Nuvelele boierești idilice, ca și unele satire sau povestiri cu subiecte vânătorești, aparțin unui povestitor de vocație, tacticos și bonom”, Paul Cernat, critic literar

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: nicolae gane prozator prefect
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri