Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Nicușor Dan, declarații în direct la Observator Antena 1, după prima întâlnire față în față cu George Simion

Nicușor Dan, declarații în direct la Observator Antena 1, după prima întâlnire față în față cu George Simion

de Redacția Jurnalul    |   
Nicușor Dan, declarații în direct la Observator Antena 1, după prima întâlnire față în față cu George Simion

Invitatul Alessandrei Stoicescu, despre eventuale concedieri în aparatul de stat și creșteri de taxe

Candidații la prezidențiale care se vor lupta în turul doi al alegerilor, din 18 mai, Nicușor Dan și George Simion s-au întâlnit pentru prima dată față în față, miercuri, la congresul Blocului Național Sindical. Ambii prezidențiabili au susținut un discurs în fața membrilor de sindicat, în care i-au asigurat de sprijinul și cooperarea lor, dacă vor ajunge la Palatul Cotroceni.

Invitat în direct în platoul Observator, la doar câteva ore după confruntarea din Parlament, Nicuşor Dan a vorbit despre diferenţele dintre el şi contracandidatul său, George Simion, dar şi despre ce va face în eventualitatea în care va deveni preşedintele României.

Unul dintre principalele subiecte la care a făcut referire a fost cel al unor eventuale concedieri ale bugetarilor, în contextul în care Simion a declarat că, în cazul în care va ajunge preşedintele României, va susţine reducerea drastică a aparatului de stat și aproximativ 500.000 de oameni ar putea fi concediaţi.

 „Bineîneţeles că trebuie să existe o evaluarea şi o subţiere a aparatului de stat, dar nicidecum 500.000 de oameni concediaţi din 1,3 milioane. Asta e o prostie cât casa. Din 1,3 milioane de oameni, 850.000 sunt oameni din educaţie, sănătate, pompieri, jandarmi, poliţişti. De acolo nu putem să ne atingem. Nu avem suficienţi medici în zona rurală. De asemenea, suferim în domeniul educaţiei tot în zona rurală.- Nicușor Dan

Nicușor Dan a vorbit și despre măsurile fiscale luate în considerare după alegeri.  „Eu am preluat o primărie care stătea foarte prost cu banii, avea o datorie curentă- trei sferturi din bugetul pe un an. După o muncă lungă de doi ani am reuşit să fim patru trepte peste ratingul României. Situaţia Bucureştiului era şi mai rea: conturile erau blocate, datoriile nu erau plătite de doi ani în momentul în care am devenit eu primar. Trebuie să atragem fonduri europene, să combatem marea evaziunea fiscală, să diminuăm cheltuielile statului şi să ne uităm la companiile statului care au un management politic care nu le permite să fie performante. - Nicușor Dan

Calculele politice și planul de campanie pentru săptămâna de campanie electorală rămasă au fost dezbătute în direct, în dialogul cu Alessandra Stoicescu.

Alessandra Stoicescu: „Aţi făcut public un sondaj făcut de Verifield la comanda dumneavoastră. Aveţi un decalaj de circa 10% faţă de George Simion: SIMION - 54,8%, NICUŞOR DAN - 45,2%, vorbim de voturile celor care declară că se duc la vot. Cum puteţi recupera?

Nicușor Dan: Campania pentru turul 2 abia începe. E timpul să se vadă ce a făcut fiecare dintre candidaţi, ce a făcut fiecare înainte de a intra în campanie. Eu am avut totuşi o meserie, faţă de contracandidatul meu. Sunt foarte mulţi oameni care nu au venit la vot în turul 2 şi mă aştept ca ei să vină când vor afla că contracandidatul meu îl propune premier pe Călin Georgescu, care a declarat tot felul de trăsnăi. Cred că e foarte importantă dezbaterea pe subiectele economice, efectul l-am simţit în ultimele două zile. Economia este despre încredere. Când tu vii şi propui tot felul de aventuri cum ar fi naţionalizări, alegeri anticipate, Călin Georgescu - premier, dai un semnal de neîncredere către firmele străine. Iar în momentul în care ele nu mai vor să vină în România, ţara noastră e într-o situaţie dificilă. (…) Vorbind grosier, e o diferenţă de aproximativ un milion de voturi. Asta că fie o jumătate de milion se transferă de la un candidat la celălalt, fie dintre cei nehotărâţi ies un milion de voturi în plus şi înclină balanţa. Deci, lupta este deschisă şi eu sunt foarte optimist că o să învingă alegerea optimistă.

Nicușor Dan a explicat și care este formula guvernamentală pe care ar agrea-o în cazul în care va fi ales președinte. Nu ne permitem un experiment numit "alegeri anticipate". Avem deja preşedinte interimar, premier interimar, guvern interimar. Alte câteva luni de instabilitate cu alegerile anticipate nu poate să facă decât foarte rău economiei, care şi aşa este la limită. Avem un Parlament în care sunt 7 partide plus minorităţile naţionale, iar propunerea mea este de a vorbi cu cele 4 partide pro-occidentale. Mi-aş dori ca ele să formeze un guvern care să ia măsuri dificile. Am discutat cu mai mulţi politicieni, în regim de confidenţialitate. Mesajul meu transmis în privat l-am transmis şi în public.” - Nicușor Dan

Primarul capitalei i-a făcut și un scurt portret contracandidatului său. Ne cunoaştem de 20 de ani, din momentul Cathedral Plaza, eram cumva în acelaşi grup de ONG-işti, de societate civilă. Eu cred că Simion joacă un rol. Una vorbeşti cu el în privat, alta vezi că se manifestă public. Dincolo de asta, cred că este periculos pentru ce ar putea să devină economia românească.” - Nicușor Dan

 Declarațiile pot fi urmărite pe observatornews.ro, Youtube Observator, Facebook Observator și Tik Tok Observator. Pentru cele mai noi știri, nu uitați să vă abonați la canalul de WhatsApp al Observator sau să descărcați Aplicația Observator News din Google Play sau din App Store.

Alege BINE pentru TINE. TU ești LIDERUL

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

OBSERVATOR. Despre oameni. Știrile așa cum trebuie să fie

https://observatornews.ro/  
https://www.facebook.com/ObservatorAntena1  
https://www.instagram.com/observatorantena1/  
https://www.tiktok.com/@observatorantena1?lang=en

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri