După demisia lui Nicușor Dan din partid, USR se pregăteşte de revenirea fostului lider. Organizația Județeană USR Suceava a strâns cele 200 de semnături necesare pentru organizarea unui referendum intern în legătură cu poziționarea partidului față de definirea familiei în Constituție.
Cererea de convocare a referendumului a fost depusă deja la centru, iar rezultatul acestui scrutin intern l-ar putea determina pe Nicușor Dan să se întoarcă în partid. Conform Statutului USR adoptat luna trecută la Congres, referendumul intern poate fi declanşat la iniţiativa preşedintelui partidului, a Comitetului politic, la solicitarea unei treimi din organizaţiile judeţene sau la cererea unui număr de cel puţin 200 de membri USR. Pentru ca referendumul să fie valid este necesar să își exprime votul minimum 50% plus unu din membrii partidului. Potrivit statutului, în cadrul referendumurilor interne se poate folosi şi votul electronic, de la distanţă.
Dacă mem-brii USR din toată ţara vor r ă s t u r n a decizia luată săptămâna t r e c u t ă d e Biroul Naţional, aceea ca partidul să se poziţioneze împotriva referendumului pentru redefinirea familiei, Nicuşor Dan se va întoarce în partid ca s i m p l u m e m b r u . „Vreau un USR mare, n u un USR limitat la o nişă. Vreau un USR care să poată câştigă primăriile marilor oraşe şi n-o va putea face dacă se limitează. Nu vreau ca USR, poziționându-se, să contribuie la definirea temei principale a societății la cine apără mai bine tradițiile față de tema relevantă cine fură-cine nu fură, cine vrea să reformeze societatea”, a explicat fondatorul USR.