Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Noi contracte, în valoare de 42 miliarde de lei, finanțate prin PNRR

Noi contracte, în valoare de 42 miliarde de lei, finanțate prin PNRR

Ministrul Cseke Attila a semnat zece noi contracte finanțate prin Componenta 5 – Valul renovării din PNRR, pentru reabilitarea și renovarea energetică a unor unități spitalicești și de învățământ, precum și a unor clădiri administrative, iar valoarea totală a acestora este de 41,9 miliarde de lei.

”Aceste contracte se alătură celorlalte 103 semnate până în prezent pentru eficientizarea energetică și reabilitarea unor clădiri, prin PNRR, celor 15 contracte pentru elaborarea unor planuri de amenajare a teritoriului, respectiv celor 119 contracte de finanțare semnate pentru construcția unor creșe noi și eficiente energetic”, a precizat ministrul dezvoltării.

Contractele de finanțare semnate vizează reabilitarea și modernizarea sistemului termoenergetic la CPC Sulina (județul Tulcea) – 5.717.420,69 lei, renovarea energetică moderată a Grădiniței cu program prelungit nr. 2 ”Muguri de lumină” din municipiul Roman – 4.734.446,11 lei, renovarea integrată a Spitalului Puiești (jud. Vaslui) – 3.904.131,34 lei, reabilitarea și modernizarea sediului Primăriei Comunei Bălțați (jud. Iași) – 1.442.711,45 lei, renovarea energetică a Grădiniței cu program prelungit ”Sf. Marina” din Câmpulung Muscel – 1.572.290,69 lei, reabilitarea termică a blocurilor de locuințe M5 și B2 din Târgu Neamț (jud. Neamț)– 7.934.590,74 lei, creșterea eficienței energetice la Școala Profesională Stolniceni-Prăjescu (jud. Iași) – 7.378.753,17 lei, reabilitarea și modernizarea Școlii ”Spiru Haret” din comuna Răducăneni (jud. Iași) – 2.588.070,14 lei, renovarea integrată a Școlii cu clasele V-VIII din comuna Puiești (jud. Vaslui) – 5.188.585,05 lei și reabilitarea unei clădiri administrative din comuna Baia (jud. Suceava) – 1.486.763,70 lei.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: PNRR cseke attila
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri