Autoritățile de la Londra vor să permită intrarea în țară a cetățenilor străini complet vaccinați anti COVID-19 fără obligativitatea de a intra în carantină, scrie AFP.
''Este un lucru la care lucrăm foarte intens. În privinţa calendarului, cred că voi putea spune mai mult în următoarele două săptămâni'', a declarat ministrul Transporturilor, Grant Shapps.
Astfel că cetățenilor UE li se vor recunoaște certificatele de vaccinare digitale.
Deocamdată numai rezidenții britanici vaccinați complet vor fi scutiți de carantină începând din 19 iulie, la revenirea în țară din state aflate în zonna portocalie.
Circa 86,6% din populația adultă a Regatului Unit s-a imunizt cu prima doză. Totuși, tulpina Delta se propagă rapid.