Jurnalul.ro Tech Gadget Noutatea de la Samsung: Un smartphone pliabil

Noutatea de la Samsung: Un smartphone pliabil

Directorul diviziei de dispozitive mobile de la Samsung, DJ Koh, a confirmat pentru CNBC că grupul sud-coreean va dezvălui în lunile următoare un smartphone pliabil. 

 

In opinia lui DJ Koh, a venit timpul ca Samsung să vina cu un dispozitiv pliabil după ce studiile de piaţă au evidenţiat că există o nisa pentru acest gen de telefon. Koh nu a oferit detalii privind modul de funcţionare aecranului pliabil, dar a subliniat că obiectivul Samsung este să ofere o experienţă diferită faţă de cea a unei tablete. 

"Fiecare aparat, fiecare caracteristică, fiecare inovaţie trebuie să contina un mesaj pentru consumatorul final, astfel ca el să se gândească: 'acesta este motivul pentru care Samsung a făcut acest produs'", a subliniat DJ Koh, mentionand ca noul dispozitiv ar putea fi dezvăluit în noiembrie, la Samsung Developer Conference, care va fi organizată la San Francisco, dar nu a oferit indicii cu privire la momentul când ar putea fi scos la vânzare. 

Dezvăluirea unui smartphone pliabil vine într-un moment în care Samsung vrea să relanseze creşterea diviziei sale mobile, ale cărei vânzări au scăzut cu 20% în ritm anual în al doilea trimestru al acestui an. Grupul sud-coreean se confruntă cu o competiţie acerbă din partea Apple şi Huawei pe segmentul superior al pieţei. Un telefon pliabil ar putea să diferenţieze Samsung de competitori şi să îi permită să ceară un preţ mai mare pentru acest dispozitiv unic. 

DJ Koh a mai spus pentru CNBC că Samsung vrea să îşi schimbe strategia de produs prin introducerea de inovaţii tehnologii modelelor din segmentul de mijloc al pieţei de smartphone, în ideea de seduce consumatorii din generaţia millennials. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri