Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Noutăţi în lotul Naţionalei de fotbal. Doi fotbalişti, convocaţi în ultima clipă

Noutăţi în lotul Naţionalei de fotbal. Doi fotbalişti, convocaţi în ultima clipă

Selecţionerul naţionalei României, Cosmin Contra, i-a convocat de urgenţă pe mijlocaşii Dennis Man şi Dan Nistor, după ce Gheorghe Grozav s-a accidentat şi a devenit indisponibil pentru partidele cu Suedia şi Insulele Feroe, din preliminariile EURO 2020, potrivit site-ului Federaţiei Române de Fotbal.
În timpul ultimei partide jucate la echipa de club, Kisvarda (Ungaria), Gheorghe Grozav a acuzat probleme musculare. În urma investigaţiilor efectuate de staff-ul medical al echipei naţionale s-a constatat că fotbalistul a suferit o leziune fibrilară la nivelul muşchilor aductori ai coapsei stângi. Grozav nu va fi apt pentru meciurile cu Suedia şi Feroe, dar el va rămâne totuşi în cantonamentul naţionalei pentru continuarea tratamentului până la deplasarea echipei în Suedia.
În locul lui Grozav, Cosmin Contra l-a convocat pe Dennis Man (FCSB), de la naţionala U21. De asemenea, întrucât Răzvan Marin şi Paul Anton acuză unele probleme medicale, se va alătura lotului şi mijlocaşul Dan Nistor (Dinamo).
Primele două partide ale tricolorilor în preliminariile EURO 2020 sunt împotriva Suediei, în deplasare, pe 23 martie, ora 19:00, şi contra selecţionatei Insulelor Feroe, la Cluj-Napoca, pe stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'', pe 26 martie, ora 21:45.

Cei 25 de jucători pe care selecţionerul Cosmin Contra îi va avea la dispoziţie sunt:

portari: Ciprian Tătăruşanu (FC Nantes), Costel Pantilimon (Nottingham Forest), Florin Niţă (Sparta Praga);
fundaşi: Cristian Manea (CFR Cluj), Romario Benzar (FCSB), Cristian Săpunaru (Kayserispor), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa), Dragoş Grigore (Ludogoreţ), Cosmin Moţi (Ludogoreţ), Cristian Ganea (Numancia), Nicuşor Bancu (U Craiova);
mijlocaşi: Tudor Băluţă (FC Viitorul), Răzvan Marin (Standard Liege), Paul Anton (Krîlia Sovetov), Alexandru Cicâldău (U Craiova), Alexandru Chipciu (Sparta Praga), Nicolae Stanciu (Al-Ahli), Ianis Hagi (FC Viitorul), Alexandru Mitriţă (New York City FC), Dennis Man (FCSB), Dan Nistor (Dinamo), Ciprian Deac (CFR Cluj);
atacanţi: George Puşcaş (Palermo), Claudiu Keşeru (Ludogoreţ), Andrei Ivan (Rapid Viena).

AGERPRES

Subiecte în articol: dan nistor dennis man
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri