Astăzi, la „Dicționar cultural”, vă propunem câteva nume și expresii foarte des folosite de români. În capul listei: Giulești. „Atât numele vestitei comune maramureșene Giulești, cât și cel al cartierului bucureștean (în trecut, moșia Giulești și satele Giulești Sârbi și Giulești Țigania) nu au vreo legătură cu numele Giula/Gyula (Iuliu) maghiar. Satul maramureșean era/este unul pur românesc, cu vestite familii ce purtau nume românești și slave (prin Biserică): Dragomir, Costea, Dragoș, Dragu, Giule etc.”, remarca etnologul Gheorghiță Ciocioi.
Atestare documentară din 1548
În completare: „Giule este o modificare slavă a numelui Gheorghe. Nu e vorba de un neam Iuliu în localitate, maghiarizat. Maghiarizarea nefirească s-a produs însă și în cazul altor nume din zonă (Berbești/Bartfalva - inițial, Barbfalwa). Un neam românesc vestit, pornind de la Giule (Gheorghe), nu Giula, așadar. Tot un boier cu numele de Giule/a (Gheorghe), în Muntenia, va deține (atestare din 1548) moșia ce va da numele cartierului bucureștean de astăzi. Desigur Iuliu/Iulia sunt valabile în cazul altor nume de localități...”.
Ironii
Alt termen interesant - „păidar”: Este un termen folosit mai ales în județele din sudul țării (vestul Munteniei, estul Olteniei) cu sensul de: neîndoielnic, cum altfel?... Adevăr atât de vădit încât nu ar încăpea discuție... În fapt, tonul ironic arată că lucrurile stau cu totul pe dos - nici pomeneală, să tot crezi etc... Expresie cuprinzând doi termen păi dar - după unele dicționare -, cu înțelesul de apoi da’ (păi da). Păidar nu ar putea avea totuși această formă, transformarea lui dar în da, altfel, nu ar trebui să schimbe înțelesul inițial al termenului dat”.
Împrumutat de turci din persană
Tot aici: „Păidar este un cuvânt provenit în sudul țării din turca otomană, folosit o lungă perioadă de timp în Balcani (ajuns chiar nume de familie din supranume - printre bulgari (Paidarov, Pahidarov) și turci (Payidar). Cuvântul dat a fost împrumutat de turci din persană pāydār/ pāyidār - unde avea sensul de în picioare, permanent, căpătând în turcă înțelesul de ceva care durează, constant, zdravăn, de neclintit, viață lungă, ține pe veci. În expresii, în turcă, întărește un răspuns: payidar - așa ceva nu are moarte, să nu te îndoiești de asta, fii sigur, nu e joacă etc. Nuanța ironică, desigur, e aceeași ca în română...”.
Namilă de om
Cuvânt cu înțeles uitat - „namilă”: „Ființă foarte mare (uneori un lucru). Cel mai adesea, întâlnit sub forma namilă de om. Termen preluat din contactul cu turcii. Namli este un cuvânt de origine persană, cu înțelesul de foarte cunoscut, nespus de mare, celebru, vestit, care iese în evidență prin anvergură, proporții. În perioada otomană va căpăta și sensul: care crește/se înalță foarte repede, cu o putere mare de reproducere (fiind vorba atât de oameni, în cazul dat, cât și de plante și animale). În bulgară: namlia. Românii îi vor adăuga termenului dat și sensuri precum hâd, slut. O creștere alandala, așadar...”.
Porcul „găligan”
În siajul „namilei” - „găligan”: „Adolescent, tânăr (dar și bărbat matur) înalt, corpolent. Termen împrumutat din bulgară: glig (a se citi gălig, la fel ca în lampa - ălampa). Dialectal, în această limbă, gligan (găligan). Numele porcului mistreț, vierului - în bulgărește”.
Dandana, tantana, dandara
Altă expresie-magnet - „dandana”: „Astăzi, cu înțelesul de situație neplăcută, poveste complicată, neașteptată (altă dandana). Termen preluat din contactul cu turcii și bulgarii: tantana/dandana (tc.); în bulgară - și dandara. În turcă, împrumutat din arabă: ṭanṭana (rădăcina țn) - sunet, zgomot, în special de tobă. În turcă, astăzi, cu sensul de zgomot neînțeles, neplăcut. În trecut, bătutul/sunatul tobei în comunitate anunța mai mereu vreo... dandana”.
Verdețuri
Din anotimpul verdețurilor, cuvântul zarzavat: „Este un teremen preluat de popoarele balcanice și de români din turcă - zerzevat (la 1900, cunoscut și sub forma zarzavat). Originea cuvântului, în limba persană: sabzī. În turcă: sebze. Se va adăuga sufixul arab āt (ca formă de plural): sebzevāt/zebzevat. Prin deformarea pronunției, se va încetățeni ca zerzevat/zarzavat. Sabzī, în persană, desemnează culoarea verde, o plantă (cu multă umiditate, plină de prospețime), pătrunjelul, morcovul etc. Verdețuri, legume, așadar... Zarzavat”.
Amărât, sărman, scăpătat
Zavaliu - (îi) cunoașteți semnificațiile? Gheorghiță Ciocioi ne elucidează: „Este un nume întâlnit mai ales în Moldova. Mult mai des în Balcani (Zavaliev, Zavaliiski). De origine turco-arabă: zavalli - sărac, amărât, sărman, scăpătat. Inițial, o poreclă. Devenită nume încă din secolul al XVI-lea în Moldova”.
Ce cred turcii despre semnificația numelui „bulgar”
O nouă provocare lansată de etnologul Gheorghiță Ciocioi: „Numele (proto)bulgarilor rămâne o enigmă pentru mulți - mai devreme de secolul al IV-lea d. Hr. istoria acestui popor turcic fiind greu de urmărit. Turcii (frați cu protobulgarii) cred că numele de bulgar derivă din cuvântul prototurc bulģha (a agita, a tulbura, a deveni neplăcut). Bulgak = a se răzvrăti. Tot de aici, dezordine/neorânduială. Semnificație extinsă: a se răzvrăti, a incita sau a crea o stare de dezordine. Prin urmare, (oameni) care creează probleme. Ceva, ceva le-au creat și osmanlâilor, se pare...”.
Salam - omul eliberat din detenție
Ce tălmăcire avea supranumele „Salam” în Balcani, în perioada Imperiului otoman? „Astăzi, ajuns chiar nume de familie în Bulgaria - Salaman/ov, Salamanski etc. Din Salªmă/ salma (tc.) - eliberat, pus în libertate, om care a scăpat de robie, ori ajuns liber după o perioadă de detenție”, a punctat Gheorghiță Ciocioi.
Nume cu origine uitată
Șișman - Dolofanul
„Nume întâlnit destul de des astăzi la noi, dar și la sud de Dunăre. Cunoscut mai ales prin dinastia Șișman a țarilor de Târnovo, înrudită, prin alianță, cu Basarabii de la Curtea de Argeș. Șișman este un nume turcic, provenit dintr-un supranume, ce se tălmăcește prin grasul, dolofanul. Derivat din verbul șiș - a (se) umfla și terminația man. Cele mai vechi texte turcice (dar și cele turcești de până în 1900) întrebuințează termenul șișman pentru a desemna un om gras, cu burtă”.
Pepea/Pepa - Pelticul
„Nume întâlnit la nord și la sud de Dunăre (Pepev, Pepelanov, Pepengiev). Inițial, un supranume. Din termenul turcesc pepe, răspândit în Balcani, cu înțelesul de pelticul. Un copil, un om matur, mai ales, care rostesc defectuos unele consoane”.
Carcalici - om cu mușterii
„Nume provenit dintr-un supranume - din perioada otomană. De origine turcă. Întâlnit mai ales în Balcani (Kărkalicev, bg.), dar trecut și la nord de Dunăre, unde îl aflăm și astăzi. Kırk alıci (a se citi cârcâligi), ca supranume, se tălmăcește prin: (om) care primește din 40 (kırk) de părți/locuri, mult. Așadar, explicabil, de invidiat chiar, belșugul cuiva care avea atâția mușterii/clienți (alıci). Ce îl tot omeneau...”.
Zebeleanu - Risipitorul
„Nume întâlnit mai ales în Oltenia (și sub formele Zibelean, Zebelean). Provenit dintr-un supranume (dialectal) bulgăresc, folosit și la noi, în sud-vestul țării. Zibilean (bg.) - (om) risipitor, cheltuitor. În Timoc: Zibileanov”.
„Giule este o modificare slavă a numelui Gheorghe. Nu e vorba de un neam Iuliu în localitate, maghiarizat”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Păidar este un cuvânt provenit în sudul țării din turca otomană, folosit o lungă perioadă în Balcani”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Namli este un cuvânt de origine persană, cu înțelesul de foarte cunoscut, nespus de mare, celebru, vestit, care iese în evidență prin anvergură, proporții”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Numele (proto)bulgarilor rămâne o enigmă pentru mulți - mai devreme de secolul al IV-lea d.Hr. istoria acestui popor turcic fiind greu de urmărit”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Turcii (frați cu protobulgarii) cred că numele de bulgar derivă din cuvântul proto-turc bulģha (a agita, a tulbura, a deveni neplăcut)”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog