Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„În greaca veche: Λείψανα - rămășițe pământești ale oamenilor considerați sfinți. În latină, Reliquiae. Învățătura venerării obligatorii a moaștelor, ca pline de har, a fost confirmată în 787 de către cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic. În slavona bisericească, termenul moaște (ajuns și în română) este folosit adeseori în legătură cu rămășițele pământești (ostanki) ale oricărui om decedat. Cuvântul moaște (la plural) în medio-bulgară - și slava bisericească de mai apoi - derivă din termenul мощь = putere, slavii considerând că sus/ținerea/ puterea omului constă nu în trup/ carne, ci în oase, în scheletul uman.”, remarca reputatul etnolog Gheorghiță Ciocioi.
Nuanțe
Tot aici: „Astfel, în expresii slave precum: a rămas numai os, ori e doar piele și os, se folosește cuvântul moști (одни мощи остались). Așadar, cuvântul grecesc λείψανα = rămășițe corespunde în mare măsură sensului cuvântului slav moști, latinescul reliquiae având un sens mai larg (moaște, obiecte sfinte, veșminte etc.). În Bisericile Ortodoxe slave înțelesul este, prin urmare, acela de tărie a trupului unui om (oseminte/schelet). La sârbi și la bulgari, puterile tămăduitoare, de ajutor etc. ale moaștelor întregesc cumva sensul termenului dat. Împăcările, la sârbi, în trecut, se făceau adeseori la sfintele moaște, ca o garanție a trainiciei lor. Obicei preluat, în parte, și de români.”
Necurat
În continuare, un cuvânt cu origine uitată - „murdar”: „Este un termen persan - murdār - ajuns în română pe filieră turcă (murdar, tc). În persană, are înțelesul de necurat din punct de vedere religios, moral, dar și trupește. Pătat, întinat. A evoluat din medio-persană: murdār - leș, muribund, cadavru. Derivat din murdan, mīr - a muri.” Și un nume cu rădăcini pierdute: Mischie. „Este întâlnit, de asemenea, ca Mischin. Atât la nord, cât și la sud de Dunăre. Fără vreo legătură cu oțelul de Damasc, așa cum s-a propus anterior, ca etimologie, în unele dicționare de la noi. Termen provenit din limbile turcice. Cel mai probabil, în română, la contactul cu cumana: miski/ni - sărac, amărât [Codex Cumanicus, 1303]. Limbile turcice la-au moștenit din arabă - miskīn (membru al clasei de jos, sărac). În turcă, va căpăta și sensul de leneș, așa cum îl va reține și bulgara (pe lângă cel de sărman). Din supranume, devenit nume de familie la noi și în Balcani.”
Dinspre cumană
Alt nume bizar - „Martac”: „Este întâlnit relativ des la noi. Inițial, un supranume, martac având înțelesul de căprior, grindă de lemn. Cuvânt intrat în română, cel mai probabil, tot prin intermediul cumanei - mertek - bârnă pentru acoperișul unei case (Ebu Hayyan, Kitabu'l-İdrak, 1312), ori, ceva mai târziu, ajuns din limba turcă (mertek). La origine, termen persan - mardak - pui de om, pui de animal, mard (pers.) - om. Puiul va cunoaște aceeași evoluție în limbile turcice precum termenul francez poutrelle - grindei, grindă subțire (din poutre - grindă). În latina târzie, pullitra - pui, mânz (din pullum - animale tinere). Nume întâlnit și la sud de Dunăre. Des folosit, de asemenea, ca termen în construcții, pentru căprior, grindă - în turcă și bulgară.” Mai mult: „Mard - om, persoană, bărbat, în medio-persană - a evoluat din cuvântul vechi persan martiya - ființă muritoare, om, înrudit cu termenul sanscrit mārtyá, cu același înțeles).”
Nume cu origine uitată
Neferu - ostaș în armata turcă
„Nume de familie din sudul țării. Întâlnit și în Balcani (Neferov). În turcă, nefer - om de rând, ostaș în armata turcă, ori ostaș pământean, ce făcea parte din corpul arnăuților sau din poteră. La origine, termen arab: nafar (turmă de animale, unitate, soldat). Cuvânt învechit în română.”
Muhtaru - șef peste mahalale
„Nume de familie întâlnit la noi mai ales în Dobrogea, dar și în Muntenia (prin băjenarii bulgari de la sud de Dunăre). Inițial, un supranume: muhtar - administrator/ conducător ales al satelor și mahalalelor unor orașe din Imperiul Otoman (după 1830). Termen arabo-persan (din rădăcina χāra - ales, preferat). În turca otomană: muhtāriyet - stare/situație în care există un control parțial.”
Mutaf/Mutafa - împletitor de păr de capră
„Nume de familie întâlnit în Oltenia, dar și în sudul Munteniei și Basarabia. Provenit din îndeletnicirea de mutaf - destul de răspândită în Imperiul Otoman - persoană care împletește covoare, saci etc. din păr de capră. La origine, termen persan: mūytāb - pânză de sac împletită/ tricotată din păr (de capră); om ce are o astfel de ocupație. Mūy/mud - păr; tāb - împletit, tricotat. Cea mai veche înregistrare a termenului dat în turcă: mū-tāb (pers.); mūtāf (tc.) - 1469 (Hinduşah b. Sançar, Sıhahu'l-Acem). Nume de familie prezent mai ales în Balcani, la bulgari și turci.”
Docuz - nouă degete la două mâini
„Nume întâlnit în Muntenia și Dobrogea. În interbelic, cu o frecvență ceva mai mare în Cadrilater (Turtucaia). Inițial, un supranume la bulgarii și turcii din Balcani: dokuzan - om cu nouă degete la două mâini (cu nouă copii, cel mai adesea din două căsătorii). Din turcă: dokuz - nouă. Nume la sud de Dunăre: Dokuz, Dokuzov, Dokuzanov. La noi, astăzi, Docuz.”
Docsan - de-o seamă cu veacul
„Nume prezent astăzi mai ales în Muntenia (dar și în Dobrogea și Banat, grafiat uneori Doxan). Provenit de la sud de Dunăre. Din porecla doksan/doksanli - om bătrân, trecut de nouăzeci de ani. Doksan (tc.) = 90. În Balcani: Doksan, Doksanov, Doksanliev. Dialectal, în bulgară, se mai folosește și astăzi termenul doksanlia pentru persoane foarte în vârstă.”
Protici - fruntea satului
„Nume întâlnit mai ales la sârbi, bulgari și macedoneni. Prezent și la noi - în Banat, cu precădere. Provenit din greacă - πρωτος. Cu înțelesul de: primul, cel dintâi dintr-o comunitate, vestit.”
Manciu
„Diminutiv pentru Manu. Din Emanuel. În forma dată, întâlnit la români și bulgari (Mancio).”
Destine balcanice, români de legendă
În încheierea „Dicționarului”, câteva rânduri culese din presa antebelică despre un personaj captivant, prea puțin cunoscut însă astăzi: „D. Nicolae Batzaria este una din personalitățile cele mai distinse ale românilor așezați de soartă tocmai în văile Pindului. Român cu sentimente românești, d-sa a trăit la izvorul ei de cultură, și-a format mintea și spiritul în contact cu oamenii noștri de știință. Un timp a fost profesor la liceul român din Monastir, unde s-a silit să trezească conștiința națională în tinerele vlăstare a cărora educare i se încredințase. A funcționat apoi ca inspector al școlilor românești din Macedonia.”
Ministru în guvernul unei Turcii noi
„Dându-și seama că, înconjurat cum e de popoare vrăjmașe, neamul românilor macedoneni nu-și poate păstra ființa națională decât într-o Turcie liberală, a luptat pentru introducerea reformelor menite a consolida imperiul turcesc și a-l scăpa de pieire. Inteligență luminoasă și spirit eminamente democratic, d. Batzaria a înțeles încă de mult că Turcia e menită să piară dacă nu va încerca să se regenereze printr-o viață constituțională mai liberă, de aceea s-a alipit de timpuriu de grupul acelora care visau o Turcie nouă. Când lupta acestora a izbândit și când, sub primul guvern tânăr-turc parlamentul turc și-a luat ființa, d. Batzaria a intrat în Senat, ca singurul reprezentant al românilor macedoneni. Acum, când tinerii turci fac a doua și suprema încercare de a regenera imperiul, d-lui Batzaria i s-a oferit un loc în minister, ceea ce e recunoaștere a muncii depuse de dânsul pentru înfăptuirea unei noi Turcii.” (Adevărul, 16 ianuarie 1913)
„Învățătura venerării obligatorii a moaștelor, ca pline de har, a fost confirmată în 787 de către cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„În slavona bisericească, termenul moaște (ajuns și în română) este folosit adeseori în legătură cu rămășițele pământești (ostanki) ale oricărui om decedat.”, Gheorghiță Ciocioi
„Cuvântul moaște (la plural) în medio-bulgară - și slava bisericească de mai apoi - derivă din termenul мощь = putere, slavii considerând că sus/ținerea/ puterea omului constă nu în trup/carne, ci în oase, în scheletul uman.”, Gheorghiță Ciocioi
„Murdar este un termen persan - murdār - ajuns în română pe filieră turcă. În persană, are înțelesul de necurat din punct de vedere religios, moral, dar și trupește.”, Gheorghiță Ciocioi
„Nefer înseamnă om de rând, soldat în armată, ori ostaș pământean, ce făcea parte din corpul arnăuților sau din poteră.”, Gheorghiță Ciocioi
