Prends Moi, parfumul cu efect de slăbire se bazează pe aromaterapie. Sunt cunoscute cercetările realizate pe aşa-numitele neuro-cosmetice care permit dezvoltarea unei arome ce ajută la pierderea în greutate. Experimentele realizate pe elaborarea acestei arome au demonstrat că 75% din femeile care au folosit parfumul nu mai aveau senzaţia de "a ronţăi" ceva între mese.
Potrivit ziarului Telegraph, parfumul 'Prends-moi' este creat pe baza aromelor de bergamotă, mandarină, liliac şi floare de cananga (Ylang ylang) al căror miros permite reducerea "derapajelor emoţionale" care pot interveni la un moment dat din cauza nervilor, stresului sau a tristeţii.
Ingredientele conţinute sunt speciale având în vedere că atunci când intră în contact cu pielea secretă endorfine, hormonul responsabil cu fericirea. Aromele parfumului trimit mesaje de plăcere şi saţietate care, transmise creierului, contribuie la diminuarea stresului şi anxietăţii şi taie pofta de mâncare între mesele principale. AGERPRES