Jurnalul.ro Ştiri Observator O nouă zonă de triaj epidemiologic la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara

O nouă zonă de triaj epidemiologic la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara

O nouă zonă de triaj epidemiologic a devenit funcțională, luni, 9 noiembrie, la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” din Timișoara, după ce șase construcții modulare de tip containe au fost amplasate în incitația unității.

Astfel, cele șase containere, care formează noua zonă de triaj epidemiologic, provin din rezerva de stat a României și au fost obținute în urma solicitării adresate de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Administrației Naționale a Rezervelor de Stat.

„Acest ansamblu modular va funcţiona ca punct unic de triaj în judeţul Timiş pentru pacienţii infectaţi cu noul coronavirus, ei fiind deserviţi atât de medicii rezidenţi din diferite specialităţi, cât şi de studenţii de la facultatea de medicină. Trei dintre sistemele modulare vor fi organizate ca săli de aşteptare pentru pacienţi, în două dintre containere se va efectua consultul clinic şi se vor recolta probele biologice. Tot aici se vor face foile de anamneză, inclusiv acel triaj şi ancheta epidemiologică pentru depistarea contacţilor", a declarat, luni, managerul Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara, Cristian Oancea.

Demersurile pentru cele șase containere au fost făcute în urma discuțiilor dintre directorului Spitalul „Victor Babeș” și primarul Timișoarei, Dominic Fritz.  

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri