Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Oana Dragne și Andreas Petrescu aduc pe scena iUmor rubrica iReal, începând din 7 septembrie, de la 20:00, la Antena 1: ,,Noi suntem prezentatorul de Oscar și pițipoanca aterizată ca din senin!”

Oana Dragne și Andreas Petrescu aduc pe scena iUmor rubrica iReal, începând din 7 septembrie, de la 20:00, la Antena 1: ,,Noi suntem prezentatorul de Oscar și pițipoanca aterizată ca din senin!”

Cel de-al 17-lea sezon iUmor – Nu e ce vezi la televizor va avea premiera pe 7 septembrie, de la 20:00, la Antena 1 şi pe AntenaPLAY și promite să fie unul savuros, plin de momente neaşteptate momente de umor, dar și de surprize, printre care și o nouă rubrică. Cosmin Natanticu, Delia, Cătălin Bordea și Cheloo vor porni, și de data aceasta, în căutarea celui mai amuzant concurent al sezonului, iar lor li se alătură actrița Oana Dragne și Andreas Petrescu, actor, scenarist și omul din spatele textelor de la iUmor și, împreună, vor prezenta rubrica iReal.

Oana și Andreas vor încheia fiecare ediție iUmor cu o poveste senzațională, spusă de câte un nume mare din industrie, dar și de oameni pe care nu te-ai aștepta să-i vezi la iUmor: ,,iUmor vine cu ceva iReal sezonul acesta, o rubrică nouă, plină de surprize. Se vor auzi poveștile multor vedete, însă în stilul caracteristic iUmor. Ceea ce mi se pare mie de necrezut este faptul că am șansa să prezint aceste povești alături de Andreas Petrescu și sunt tare recunoascătoare pentru asta. Este o plăcere să fiu pe scena iUmor și mă bucur mult că există libertate în creație și că Andreas nu doarme nopțile, ca să am eu ce să spun. Glumesc, bineînțeles! Sunt curioasă cum vor primi cei de acasă noul format și îmi doresc ca energia frumoasă ce se creează pe scenă, în fața camerelor, să ajungă și la cei din fața ecranelor”, povestește actrița Oana Dragne.

La rândul lui, Andreas Petrescu, scenaristul din spatele roast-urilor iUmor, mărturisește: ,,În fiecare sezon, iUmor vine cu ceva nou. De data aceasta, acel ceva se numește iReal. Povești. Oameni mișto. Oameni care, dincolo de reflectoare, au vieți absolut normale, li se întâmplă și lor lucruri ciudate, absurde, periculoase, amuzante, așa cum ni se întâmplă tuturor. Doar că vin la noi și povestesc aceste experiențe. Iar eu și Oana Dragne, o actriță excepțională, ne jucăm cu niște personaje rupte din realitate. Eu sunt prezentatorul de Oscar, ea este pițipoanca aterizată ca din senin lângă mine și așa se nasc situații comice, în care luăm la roast invitatul emisiunii. Ne jucăm. Și e frumos. Cred că facem un cuplu amuzant și inedit, care va fi pe placul tuturor, tocmai pentru joaca noastră ieșită din tipare. Tuturor sau celor mai mulți. Pentru că, așa cum știm, dacă te place toată lumea, e ceva greșit acolo”.

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.6 milioane de abonați la canalul de YouTube, aduce, la Antena 1, începând din 7 septembrie, de la 20:00, cel mai antrenant spectacol, cu ingrediente pe toate gusturile!

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: iUmor
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri