Jurnalul.ro Editoriale Oare la cât va ajunge numerarul în afara sistemului bancar, după ce ANAF se va apuca să caute prin conturile bancare?

Oare la cât va ajunge numerarul în afara sistemului bancar, după ce ANAF se va apuca să caute prin conturile bancare?

de Ionuț Bălan    |   

Revelionul Ospătarilor a avut loc în același timp cu cel al tuturor românilor. Astfel, şomerii sunt mulțumiți că au intrat și ei în rândul lumii! Acesta este un bun exemplu că atunci când diviziunea muncii decade, şomajul se accentuează. Dar pentru că nu se distruseseră suficiente locuri de muncă pe fondul pandemiei, pentru ANAF nu mai e niciun un secret să se uite în conturile clienților din bănci şi să le ceară acestora date financiare. Noua legislație menită să combată spălarea banilor e armonizată cu cea comunitară, însă la noi, în România decapitalizată, diviziunea muncii şi funcționarea piețelor erau deja grav afectate, n-aveau nevoie de un nou „demers”. Ca să detaliez, distanța dintre cât de mari sunt taxele și cât de mici ar trebui să fie dată de economia subterană și autoconsum, iar asta se poate evidenția cu ajutorul banilor, a celor care circulă în afara băncilor, și care au ajuns să reprezinte 18,44% din total masei monetare (M3), față de sub 15% în 2013 și mai puțin de o zecime din M3 în zona euro. Peste 18% numerar în afara băncilor arată că măsura administrativă de restrângere a plăților cu numerar ca și „cruciada” Fiscului împotriva celor ce nu eliberau bon fiscal, cu participarea mai apoi a documentului fiscal la loterie, constituie niște eșecuri.

Tot o nereușită poate fi considerată și campania de conformare voluntară: „Ești un bun român, România funcționează cu taxele tale”. Ce înțelege ANAF din neîmplinirile anterioare, să caute prin conturile bancare, pentru ca firmele să ferească mai mult business de ochii băncilor în economia subterană, unde se lucrează cu bani gheață şi numerarul să ajungă să fie dublu raportat la M3 comparativ cu zona euro?! Problema este că Fiscul se poate bate cu evaziunea abia după ce fiscalitatea e așezată pe baze corecte. Nu atunci când povara fiscală pusă pe umerii angajatului nu-i permite să muncească mai mult și mai bine. După care, deși n-are de unde da, vine perceptorul și-i zice cam cum i se adresa lui Moromete: „Te-am prins, faci evaziune!”. Societatea e atât de slăbită după cât a fost furată încât doar un mediu economic lipsit de ostilitate o poate face să funcționeze. Din acest motiv, ar fi de preferat ca Executivul să accepte excedent și nu deficit bugetar. Adică, statul să lase deoparte „necesitatea” de a face investiții, fiindcă pe parcursul execuției bugetare s-a văzut, mai mereu, că banii sunt „deturnați” către alte direcții. Pentru investiții se pot folosi fonduri europene, iar excedentul ar fi garanția că nu se fură, în condițiile în care datoria publică a depăşit deja pragul de alertă de 40% din PIB.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri