În sprijinul unei facile și mai ales corecte înțelegeri a propriei noastre moșteniri culturale, am selectat câteva dintre explicațiile reputatului etnolog Gheorghiță Ciocioi, specializat în antropologie culturală și folclor (Universitatea din București).
De unde vine numele Bobotezei?
„Explicația e una simpla - apreciază profesorul Gheorghiță Ciocioi. Credința ortodoxă, în calendarele slave (preluate apoi de calendarele românești mai vechi), cuprindea numele întreg al sărbătorii Epifaniei, Teofaniei etc., mărturisind două evenimente: «Arătarea lui Dumnezeu» și «Botezul Domnului» de către proorocul Ioan. În slavă, pe scurt, sărbătoarea, în calendar, se numește «Bogoiavlenie i Krăștenie», adică «Arătarea lui Dumnezeu și Botezul (Domnului)». Și mai pe scurt, în românește, Bo’-boteaza, unind cei doi termeni (unul slav și unul deja românesc), cele două evenimente. Bo(go)(iavlenie) (i) Boteaza/ Botezul. Articularea a rămas slavă, în «a», din vechime, pentru masculin, la Botez”.
Sorcova/ Surva, o crenguță împodobită în Balcani
„Sorcovitul e urarea bine cunoscută de început de an. De altfel, prima zi a anului, la sud de Dunăre, mai poartă și numele de Survaki, ori Surva. Obiceiul e «practicat», mai cu seamă, de români, bulgari și macedoneni - menționează antropologul Gheorghiță Ciocioi. Copiii (ori chiar tinerii și cei necăsătoriți, în Balcani), umblă din casă în casă pe 1 ianuarie și îi bat ușor pe umăr ori pe spate pe gospodari, urându-le trăinicie, bunăstare, viață lungă și frumoasă. Folosesc în acest scop o creangă împodobită”. Care-i povestea acestei crenguțe? „Numele acesteia provine din graiurile grecești din Tracia și Macedonia, unde «surva» desemna o ramură verde a unei specii de lemn câinesc, scoruș (Sorbus, în latină), dar și fructele acestui lemn tare. Urarea cu această creangă s-a păstrat până târziu în nordul Greciei, dorindu-se celui sorcovit «σούρβα, σούρβα, γερο σταυρι, γερο κορμι» - tăria crucii și putere în viață. Bulgarii și macedonenii numesc și astăzi ramura de lemn câinesc folosită la urare surva, surova, survacika, suruknița, survaknița, la români fiind folosit numele știut - sorcova. Surva (creangă verde) ar fi echivalentul pentru «frunză verde», ori «foaie verde» din folclorul nostru”.
De unde provine numele Crăciunului?
„Sunt zeci de studii, teorii, lămuriri etimologice - mai mult sau mai puțin elaborate - pe tema dată. Și nu doar la noi”, subliniază Gheorghiță Ciocioi, fin traducător din limbile bulgară, rusă, franceză. „Termenul nu are legătură cu limbile slave - evidențiază distinsul etnograf. Numele Paștelui și cel al Crăciunului nu au putut fi «clintite din loc» de slava bisericească și medio-bulgara de cancelarie din Țările Române. Tot așa cum au fost păstrate, cu trăinicie, după datină, numele latine ale zilelor săptămânii, de pildă. Calendarele, sinaxarele slave de la noi au însemnat sărbătorile în fel și chip, e drept...”. Atunci? „Numele de Crăciun, dat celor născuți în această zi, e întâlnit în mulțime de documente slavo-române. Se mai numesc, de asemenea, Crăciun românii asimilați printre slavii din apropierea noastră... Ungurii spun că au preluat numele sărbătorii de la români. Cercetătorii lor l-au căutat îndelung la slavi ca nume popular de praznic ortodox. O veche cronică novgorodeană e total neconcludentă în privința dată. Leagă originea numelui de cea mai scurtă zi a anului («koroce»/ «mai scurt»). Or, în Răsărit, Crăciunul se serba pe 6 ianuarie. Spațiul e mult prea îndepărtat, altfel, de matca românească. Iar documentul e singular, în vechiul stat creștin din nordul Rusiei de astăzi nefiind uzitat în trecut termenul”.
Relaționat cu grecescul Kyrie eleison
Care să fie, până la urmă, originea numelui „Crăciun”? Din nou profesorul Gheorghiță Ciocioi: „Cum am primit creștinismul prin intermediul limbilor greacă și latină, e de așteptat ca numele Crăciunului să îl aflăm aici - în latina populară, străromână, în terminologia creștină de limbă greacă ce a suferit unele prefaceri în spațiul carpatic.
De Crăciun (serbat împreună cu Boboteaza, în Răsărit, veacuri de-a rândul) avem până astăzi obiceiul Chiralesei, provenit din «Kyrie eleison» («Doamne, miluiește») - legat de cele două mari praznice împărătești ale Domnului. Un obicei străvechi, cu un nume grecesc”. Și? „Cum numele de Kyrios (Κυριος) e pomenit ca nume al Domnului de mii de ori în Septuaginta și de peste șapte sute de ori în Noul Testament în limba greacă (folosită în cult chiar și în spațiul apusean multă vreme) pare limpede că se poate vorbi de numele praznicului ca provenind din «Κυριος». Pornind de aici, vom fi avut parte de o construcție locală”.
Ce înseamnă „Leru-i, Doamne, Ler”?
„De ce nu există vreo legătură între «Leru-i, Doamne, Ler» și «TE-RI-REM-ul» de strană… Pur și simplu toate colindele popoarelor dimprejurul nostru, mai cu seamă ale celor din Balcani, au același refren, textul fiind întrerupt din când în când de cuvintele bine cunoscute: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu...», transpuse în mai multe forme: «Aliluia, Doamne!», «Slavă, Ție Doamne!», «Slavă Domnului!» etc. Prin acestea fiind preamărită dintru început Nașterea Domnului. Nu puteau să lipsească de la «școala TE-RI-REM-ului» bizantino-otoman bulgarii, ori sârbii, de pildă, care l-ar fi introdus în colinde și ei, desigur. În toate cântecele e slăvită, astfel, Nașterea. Ca latini, am păstrat exprimarea cea mai potrivită nouă, nefăcând «excepție de la regulă»: «(Ha)lleluiah» (Domine), ajunsă, în timp, «Leru-i, Doamne, Ler!»”.
În siajul rotacismului: (Ha)lleluiah, alleruia, alerui, aler, ler
Concluzia? „Rotacismul e de vină, restul sunt basme. Traducând în anii trecuți corpusul colindelor bulgărești în română (peste 250 de variante din diferite regiuni ale țării vecine), în vederea unui studiu comparativ, aș putea spune, ținând seama de mulțimea de «Amin» și «Slăviți pe Domnul», «Slăviți pe Dumnezeu» din textele date, că «Ler»- ul românesc este totuna cu «Aliluia», «Slavă lui Dumnezeu», un imn de bucurie închinat Nașterii Domnului. Rotacismul de la începuturile limbii române (transformarea lui «l» intervocalic în «r») a făcut ca expresia «(Ha)lleluiah» (Domine)/ «Lăudaţi/Slăviți pe Domnul» - trecută din latină în română - să devină «alleruia». Pe scurt: alerui, aler, ler”.
Numele de „colindă”, în românește, provine din medio-bulgară
„Bulgarii spun Crăciunului «Koleda». Tot astfel cum francezii numesc sărbătoarea Nașterii Domnului Noël, ori sârbii Bojici. În unele graiuri bulgărești Crăciunul e numit chiar «Kolenda». Așa cum a mai fost preluat la noi, dintr-un grai slav, numele de «Dâmbovița» (de la dăb=stejar). Cântecele de Crăciun sunt, la bulgari, «koleda-rskipesni». Din perioada «koleduvaneto»/vestirii Crăciunului. Colindătorii, la sud de Dunăre, sunt așadar «kole(n)dari», vestitori ai Crăciunului/Koleda. Vechea bulgară a preluat numele de Колѧда (Koleda, Ко̀ла̀да, Колѐдна, Колѐнда în bulgară) din latina (balcanică): «calendae». Doar că înțelesul de «prima zi a lunii» va fi ales pentru a desemna numele Crăciunului («Koleda»)”. Ultimele acuarele: „În fapt, începutul a toate, prin Întruparea Cuvântului. Un nume, deci, ales îndată după creștinarea slavilor sudici, asemenea termenului «nedelea» (de la «a nu face nimic», «a nu lucra») pentru numirea zilei Duminicii. Cântecele dedicate Nașterii Domnului, cântecele de Crăciun/Koleda, colindele noastre de aici își trag numele. Desigur, am împrumutat doar numele acestora, având, fără doar și poate, cele mai frumoase colinde din Răsăritul ortodox”.
Un erudit în slujba culturii
Doctor în filologie al Universității din București, specializat în antropologie culturală și folclor, Gheorghiță Ciocioi este interesat (și) de spațiul etnologic și religios românesc, balcanic și slav (baladă, legendă, colind, hagiografie, relațiile istorice dintre Patriarhia și Mitropolia de Târnovo și Țările Române și dintre Patriarhia Moscovei și cea a Constantinopolului, literatura medio-bulgară, cronica vieții religioase contemporane), publicând mai multe cărți și traduceri (peste 150 de titluri - din bulgară, medio-bulgară, rusă, sârbă, franceză, germană și spaniolă) pe tema dată. În perioada 2016-2021, a fost asociat (lector/conferențiar) la Universitatea București, Facultatea de Litere, catedra de „Etnologie”, unde a predat cursul „Mentalități și construcție culturală”.
Ungurii spun că au preluat numele sărbătorii Crăciunului de la români”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Sorcova? Numele acesteia provine din graiurile grecești din Tracia și Macedonia, unde «surva» desemna o ramură verde a unei specii de lemn câinesc și fructele acestuia”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Peste 250 de variante ale colindelor bulgărești a tradus Gheorghiță Ciocioi în limba română, în vederea edificării unui studiu științific comparativ
Cuvântul „colind” este împrumutat în limba română din vocabularul vecinilor de la sud de Dunăre