S-a născut pe 5 noiembrie 1909 tot la București, și provenea, pe linie paternă, din familia mitropolitului Alexandru Sterca-Șuluțiu și a lui Iosif Sterca-Șuluțiu, colaborator al lui Avram Iancu. Să-l dezvelim, dar, de secrete.
„Cronicar literar abundent, cu o activitate risipită în numeroase publicații ale vremii, Octav Șuluțiu a fost, din 1936, membrul mezin al Grupării Criticilor Literari Români conduse de Perpessicius, alături de Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Pompiliu Constantinescu, Mihail Sebastian și Ion Biberi. Profesor de liceu la Focșani, Oradea, Brașov și București, Octav alunecă, asemenea multor congeneri, spre dreapta radicală, urcând astfel (cât de cât...) și administrativ”, remarca, nu fără un accent de malițiozitate, criticul și istoricul literar Paul Cernat în prologul unei minibiografii de insectar în care l-a țintuit scurt pe miopul veșnic îndrăgostit (fără leac) Octav Șuluțiu.
„Romanul-bombă”, urmat de rateuri bombastice
„O deplasare similară - mai sesiza profesorul Cernat - se produce și în activitatea prozatorului: după excentricul și incitantul roman existențial-erotic «Ambigen» (1935), cu un antierou atipic, obsedat sexual pasiv și inhibat (publicată în foileton, cartea - ajunsă în topurile vânătorilor de «pornografie artistică» - a generat un scandal ce amenința să se soldeze cu eliminarea autorului din învățământ), recidiva cu romanul «dostoievskian» «Mântuire» (1943) se dovedește un rateu patetic (Premiul Societății Scriitorilor Români pe care l-a primit e, în fond, o probă de oportunism, în acord cu discursul misticoid oficial)”. În completare, pe același ton belicos: „Tot un rateu, de o platitudine didacticistă exasperantă, e «studiul» Introducere în poezia lui George Coșbuc, editat postum în 1970. Adunată în mică măsură în volumul Pe margini de cărți (1938), foiletonistica sa e atinsă adeseori de prolixitate, cu criterii de evaluare etnico-estetice fluctuante, dar și cu intuiții și idei valide. Ea are meritul de a fi urmărit conștiincios producția literară a congenerilor, alături de cea a principalilor poeți și prozatori moderniști ai epocii”.
„Mai interesant ca personaj decât ca autor”
Printre ultimele comentarii: „Alături de «Ambigen», roman autenticist al adolescenței întârziate aflat sub nivelul romanului «Interior» de Constantin Fântâneru, principala scriere rămâne jurnalul său intim, publicat parțial în 1975 și, acoperind, cu lacune, perioada 1927-1937. O calitate a acestuia constă în curajul etalării directe a slăbiciunilor și eșecurilor, inclusiv a celor erotice, precum și în portretistica dezinhibată. Editarea completă, anunțată de un recent studiu al lui Teodor Dună, ar putea aduce destule surprize”. Concluzia (necruțătoare): „Mai interesant ca personaj decât ca autor, Șuluțiu a fost, împreună cu Anton Holban, protagonistul nefericit al unui triunghi erotico-literar, ca soupirant al frivolei Lydia Manolovici (Dania din romanul holbanian, amantă în viața reală a lui Zaharia Stancu, care a portretizat-o la rându-i în romanul, nedrept ignorat, «Oameni cu joben»).
Tragedia care l-a dărâmat psihic
Fiu al croitorului Gheorghe Șuluțiu și al Victoriei Pigarovsky (obârșii poloneze), Octav a trăit o copilărie nefericită. Orfan de mic, cu o soră bolnavă internată mai tot timpul
în diverse spitale, el însuși măcinat de maladii sâcâitoare, a încercat să răzbească în viață croindu-și o carieră în educație. Bursier, apoi profesor de limba română și limba franceză, Octav a fost doborât de destin chiar când viața sa părea să se așeze într-o matcă favorabilă. La nici doi ani de la naștere, i-a murit fiica, unica, evenimentul pulverizându-i bruma de încredere. Avea să se stingă, la rândul lui, la 40 de ani neîmpliniți, răpus de cancer.
74 de ani s-au împlinit pe 9 februarie 2023 de la moartea scriitorului Octav Șuluțiu
„O calitate a jurnalului lui Șuluțiu constă în curajul etalării directe a slăbiciunilor și eșecurilor, inclusiv a celor erotice, precum și în portretistica dezinhibată”, Paul Cernat, critic literar
„După excentricul și incitantul roman existențial-erotic «Ambigen», recidiva cu romanul «dostoievskian» «Mântuire» se dovedește un rateu patetic”, Paul Cernat, critic literar