Jurnalul.ro Ştiri Observator Schimbări pe piaţa muncii. Trei ocupaţii noi ar putea apărea în codul COR

Schimbări pe piaţa muncii. Trei ocupaţii noi ar putea apărea în codul COR

de Redacția Jurnalul    |   

Pe site-ul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale a fost lansat recent, în dezbatere publică, un proiect de act normativ care prevede introducerea unor noi ocupaţii în codul COR (Clasificarea Ocupaţiilor din România) şi modificarea mai multor ocupaţii, anunță Ziarul Financiar.

Noile ocupaţii nu au fost încă publicate în Monitorul Oficial, până acum, şi nici aprobate. Astfel, noile modificări se vor aplica după aprobare şi publicarea în Monitorul Oficial.

Clasificării Ocupaţiilor din România (COR) este un nomenclator apărut pentru prima dată în anul 1995.

Cele trei noi ocupaţii prevăzute în proiectul de act normative sunt: scafandru de mare adâncime, cod COR 754110; animator emisiuni cultural-muzicale de radio şi televiziune, cod COR 265259; responsabil producţie artistică teatru muzical, cod COR 265260;

Ocupaţiile existente în codul COR şi care vor suferi modificări bază sunt:

Se mută ocupaţia „analist tehnic pieţe financiare” din grupa de bază 3312 Ofiţeri de credite în grupa de bază 2413 Analişti financiari la codul 241312

Se redenumeşte ocupaţia „instalator ventilare şi condiţionare apă” ca „instalator ventilare şi condiţionare aer” şi se păstrează acelaşi cod 712606 în grupa de bază 7126 Instalatori şi montatori de ţevi

Se redenumeşte ocupaţia „scafandru” ca „scafandru autonom” şi se păstrează acelaşi cod 754101 în grupa de bază 7541 Scafandri

Se redenumeşte ocupaţia „scafandru greu” ca „scafandru cu alimentare de la suprafaţă până la 30 metri” şi se păstrează acelaşi cod 754105 în grupa de bază 7541 Scafandri

Se redenumeşte ocupaţia „scafandru lucrător subacvatic” ca „scafandru cu alimentare de la suprafaţă până la 50 metri” şi se păstrează codul 754102 în grupa de bază 7541 Scafandri

 

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: ocupatii cor
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri