Direct din cancelaria drăcușorilor, repetent a 25361-a oară, Aghiuță e pedepsit și trimis pe Pământ, unde aterizează în... vagonul restaurant al acceleratului 333, Oradea-București, staționat în clipa aceea la Băicoi. Și așa începe povestea. O poveste cu multă muzică și mult umor, în care veți redescoperi lumea nebună a lui Caragiale printre note muzicale, reinventată și amuzant (re)consemnată de Cristina Juncu, într-o călătorie „de plăcere” braț la braț cu cele mai simpatice personaje din schițele lui. De la „amicii” Lache și Mache care conversează la un pahar la celebrul Dl. Goe, la și mai celebrul cățel Bubico sau la superba Mimi care face nebunii cu șeful într-un vagon CFR, Oglinda neagră dezvăluie lumea noastră de ieri, de azi și dintotdeauna, cu nebuniile și trăsnăile ei și surprinde perfect celebrele cuvinte ale „drăcușorului” Caragiale: „zi-le oameni și dă-le pace!”. Dacă vreți să vedeți ce pățește Aghiuță, când se întoarce acasă, după drăciile săvârșite pe pământ, și de ce găsește tot poporul drăcesc adunat în Marea Piață Roșie din Mijlocul Iadului și ce pandemie e pe cale să declanșeze, veniți să (vă) priviți (în) Oglinda neagră!
Și pentru că toate poveștile încep cu „a fost odată”, așa începe și povestea Cristinei Juncu. A fost odată... „o zi toridă de început de vară, când ședeam la umbra unui stejar bătrân și scorburos din Parcul Tineretului și meditam la ce-aș putea presta în perioada infernală pe care urma să o traversăm. Când, deodată, pământul s-a despicat în fața mea și, din bulboana iadului a ieșit un drăcușor simpatic. S-a recomandat Iancu.
Mi-a zis că taică-su (desigur, nu se referea la cel din ceruri) l-a trimis pe pământ să consemneze drăciile pe care le vede... Mi-a sunat cunoscut. L-am rugat să fie eroul poveștii mele. Inspiră-mă!, i-am zis. A acceptat, cu condiția să-i împrumut opera unui anume Caragiale, care, se zice pe la ei prin împărăție, a documentat deja multe drăcovenii. Un pact rezonabil, mi-am zis, fără vândut suflete sau alte nenorociri.
Dar de ce tocmai Caragiale?, l-am întrebat, curioasă. Cara vine din turcescul Kara, care însemnează negricios, întunecat. Iar Giale vine din grecescul Giali, care însemnează oglindă. Oglinda neagră!, zice, și pe urmă râde: Bwahahahahaha. Aha!, am zis eu. Și am bătut palma.”