„Vrem gara, domnule ministru al Transporturilor. Dacă ministerul nu este capabil ca să modernizeze această gară, credem că noi putem să o facem prin eforturile administrației publice locale, astfel încât unul din punctele foarte importante, o să vedem cât contează în decembrie, când va începe târgul de Crăciun, să poată să fie modernizat și să arate ca și restul Craiovei”, spune Lia Olguța Vasilescu.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a evitat să dea un răspuns clar.
„N-aș trece foarte repede, că doamna primar a zis de gară. Dacă vă uitați, în acest moment e în licitație la CFR, pe Programul Operațional de Transport, tot acest troson de la Craiova la Caransebeș. Sunt șase loturi de modernizare pe cale ferată. De la Caransebeș până la Nădlac e altă chestiune, Caransebeș-Arad este pe PNRR, de la Arad la graniță este deja modernizat. Atunci a rămas această variantă sudică, Craiova-Caransebeș. Sunt în licitație acum toate cele șase loturi și care vor însemna, doamna primar, inclusiv modernizarea gărilor. Dar asta nu înseamnă, totuși provin din autoritățile locale, am fost viceprimar și președinte de Consiliu, că nu sunt adeptul descentralizării. Toate aceste lucruri trebuie să meargă către autoritățile locale, fiindcă știu mai bine și se pot ocupa mai bine, decât autoritățile centrale, ca lucrurile să meargă și VASILESCU, GRINDEANU să arate mai bine pentru cetățenii”, afirmă Grindeanu.
(sursa: Mediafax)