În preambulul acestei aniversări vă propunem câteva crâmpeie de istorie puțin știute, crâmpeie care aureolează nobila instituție și destinul ei: „Istoria Operei în țara noastră este legată de intrarea națiunii în modernitate. În mod firesc, după transformarea țării în regat (1881), s-a simțit tot mai pregnant nevoia cristalizării la nivel instituțional a unui templu muzical cu caracter românesc. Astfel, în 1885, George Stephănescu a adresat deputaților un memoriu în care solicita implicarea statului în formarea acestei instituții. Datorită strădaniilor sale, Stephănescu poate fi numit ctitorul Operei Române”, aprecia inginerul Nicolae Noica, director al Bibliotecii Academiei Române.
Prima piesă sub sigla „Opera Română”
Dar să facem loc, în continuare, acestei fascinante povești: „La 6 mai 1885 - a urmat Nicolae Noica - dirijorul și profesorul de canto George Stephănescu a prezentat publicului opera compozitorului Gaetano Donizetti - «Linda di Chamounix» -, spectacol pus în scenă de trupa artiștilor lirici români sub sigla «Opera Română». Spectacolul de operă s-a desfășurat pe scena Teatrului Național și a fost un succes”. Cum altfel... „La acest spectacol a participat și Regina Elisabeta cu copiii, după cum consemna regele Carol I în jurnalul său la 24 aprilie/6 mai (zi în care este prăznuită Sfânta Elisabeta): «Consiliul de Miniștrii și Curtea felicită pe Elisabeta». Elisabeta la Teatru (Operă) cu copiii»”.
Provizorat în spatele Cișmigiului
Deși entuziasmanți, bine receptați, primii pași ai Operei Române n-au fost scutiți de obstacole: „Cea mai stringentă problemă cu care se va confrunta această instituție a fost cea a lipsei unui local propriu”, sesiza Nicolae Noica. Mai precis? „Pentru a oferi, chiar temporar, un spaţiu unde Opera Română să-şi desfăşoare activitatea, Ministerul Cultelor şi Artelor a hotărât în 1921 să închirieze clădirea Teatrului Lyric, în spatele Cişmigiului, pe strada Valter Mărăcineanu. Aici va funcţiona Opera Română până la cutremurul din 10 noiembrie 1940, care a afectat sever structura de rezistenţă a clădirii Teatrului Lyric. După două decenii se punea din nou problema găsirii unei soluţii pentru a asigura supravieţuirii acestei instituţii”.
Angajamentul prim-ministrului dr. Petru Groza
Ce a urmat? „Ministerul Artelor se va implica, obţinând clădirea Teatrului Regina Maria de pe cheiul Dâmboviţei. Profesorul Romulus Vrăbiescu, distins tenor şi director al Operei, conştient că nu va putea părăsi acest sediu câţiva ani buni, s-a adresat ministrului Mihai Ralea prin adresa 2472/2 iulie 1945 cerând fonduri pentru a putea demara lucrările de transformare a clădirii, în așa fel încât să corespundă cerinţelor funcţionale ale Operei. Costul lucrărilor s-a ridicat la 200.000.000 de lei”. Ce s-a întâmplat după ce comuniștii, dirijați de la Moscova, au preluat puterea în România? Inginerul Noica are cuvântul: „După instaurarea noului regim, prim-ministrul dr. Petru Groza şi-a luat angajamentul să pună piatra de temelie pentru un local propriu al Operei până la 1 martie 1946. Şi pentru aceasta s-a creat, prin Legea 438 din 2 iunie 1945, «Fondul pentru construcţia Teatrului Naţional şi a Operei Române din Bucureşti». S-a oferit și un teren (prin hotărâre de guvern), situat în Bulevardul Brătianu, nr. 2, unde astăzi e clădirea Teatrului Naţional. Apoi s-a instituit organizarea unui concurs public între arhitecţi pentru întocmirea proiectului construcţiei Operei şi amenajării întregului ansamblu arhitectonic”.
Cinematograful «Marna», o găselniță scumpă
Și? S-a concretizat angajamentul lui Petru Groza? „Abia în 1950 s-au luat primele măsuri ferme”, evidenția academicianul Nicolae Noica. „În luna octombrie a anului 1950, preşedintele Comitetului pentru Artă, E. Mezincescu, şi directorul general al Direcţiei Proiectării şi Controlului Construcţiilor din Ministerul Construcţiilor, arhitectul Pompiliu Macovei, s-au întâlnit cu conducerea Institutului de Proiectare a Construcţiilor - arhitecţii Horia Maicu şi Gheorghiu Bujor, pentru a discuta studiul întocmit de institut în vederea construirii unui local pentru Opera de Stat. Se propusese transformarea Cinematografului «Marna» într-un astfel de local. Evaluarea lucrărilor necesare pentru această transformare demonstra însă că suma necesară se apropia de valoarea ce trebuia alocată pentru o clădire nouă pentru Operă”.
Un templu cu 1.200 de locuri
Și-atunci? „În baza acestui studiu, Institutul de Proiectare pentru Construcţii a propus ridicarea unei clădiri noi pentru localul Operei de Stat. Propunerea a fost acceptată de E. Mezincescu, preşedinte al Comitetului pentru Artă, care a întocmit un referat (2070/17 noiembrie 1950) pe care l-a prezentat în şedinţa Consiliului de Miniştri”. Rezultatul? „Consiliul a aprobat raportul în ședinţa de guvern din 18 noiembrie 1950 şi a emis Hotărârea Nr. 1224 pentru construirea unui local pentru Teatrul Muzical, unul care să adăpostească 1.200 de locuri. Institutul de Proiectare pentru Construcţii l-a delegat pe profesorul arhitect Octav Doicescu şef de proiect. Din colectivul de arhitectură au mai făcut parte arhitecţii Nicolae D. Cucu, Dan Slavici şi Paraschiva Iubu”.
Fotbal, în loc de gară centrală a Capitalei
Unde urma să fie ridicată Casa Muzicii? „Locul ales în final pentru clădirea Operei Române este situat pe Bdul Mihail Kogălniceanu, nr. 70-72, fiind delimitat la nord de Calea Plevnei, la est de str. Vasile Pârvan, la sud de Splaiul Independenţei, iar la vest de str. Ştirbei Vodă. Acest loc are o istorie interesantă”, menționa Nicolae Noica. Mai exact? „Aici s-au aflat casa şi moşia Procopoaiei (n.r. - Marghioala Procopie Canusis, 1817-1892), o văduvă bogată a regatului României. În 1893, terenul ei va fi însă expropriat din rațiuni de utilitate publică şi cedat Căilor Ferate Române. Se viza construirea unei gări centrale, care să servească nevoilor Capitalei”. N-a fost inaugurată până la urmă nicio gară, nu? „În 1931, după renunţarea la acest proiect, se va construi aici parcul Clubului (de fotbal) Venus şi stadionul Venus (cu nocturnă)”. Ce întorsătură!
După 20 de ani...
Douăzeci de ani (zbuciumați) mai târziu, moșia Procopoaiei va primi, în sfârșit, la pieptul ei muzica: „Pe acest teren se va realiza, între anii 1951 și 1953, clădirea Teatrului de Operă şi Balet. A fost dată în folosinţă cu prilejul Festivalului mondial al tineretului şi studenţilor din 1953”, a conchis academicianul Nicolae Noica. România intrase, vrând-nevrând, într-o altă epocă. Nu neapărat muzicală.
„Pâine și circ”
Istoria Operei Române nu este lipsită de episoade captivant-amuzante. Iată, de pildă, unul, povestit de inginerul Nicoale Noica: „Discutându-se despre promovarea proiectului Opera Română (în şedinţa de guvern din 13 decembrie 1946), unul dintre miniştri a intervenit spunând: «Ţara aşteaptă de la noi să venim întâi cu legi cu caracter economic, cu legi cu caracter financiar, legi pentru organizarea serviciilor publice... Ca să venim a doua zi după deschidere cu legi privitoare la Operă şi teatru nu cred a fi bine». A intervenit şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe atunci ministru al transporturilor: «Mai ales acum, când lumea e flămândă»”.
Pledoarie pentru cântec
Ultimul argument i-a aparținut lui Petru Groza: „Au ştiut strămoşii noştri când au spus: «Pâine şi circ». Nici nu mă gândesc să pun în primul rând în faţa Parlamentului problemele economice şi numai în al doilea rând problema teatrelor şi a operelor, le pun şi pe unele, şi pe celelalte. Fiindcă aşa cum nu poţi ţine pe nimeni numai cu cântece, nu poţi să ţii pe nimeni numai cu hrană»”. Pledoaria dr. Petru Groza n-a impresionat pe nimeni, proiectul Opera Română rămânând vreme de încă cinci ani la sertar.
Cu George Enescu în frunte
Prima stagiune a Operei ca instituţie de stat s-a deschis la 8 decembrie 1921 în sala Teatrului Lyric, cu reprezentaţia „Lohengrin” de Richard Wagner și l-a avut la pupitrul dirijoral pe George Enescu.
Volumul „Istoria clădirii Operei Române din București” (Editura Vremea) va fi lansat astăzi, în incinta Operei Române, cu începere de la ora 17.30. Evenimentul editorial va fi urmat de un spectacol de gală
1920 este anul în care regina Maria l-a convocat de mai multe ori la Sinaia pe Octavian Goga, ministrul Cultelor și Artelor, pentru a pregăti transformarea Operei în instituție de stat
Opera a devenit instituţie de stat prin Legea Operelor Române votată în Parlament la 24 iulie 1921
29 iulie 1953 e data la care a fost inaugurată clădirea Operei Române din București
„Cea mai stringentă problemă cu care s-a confruntat Opera Română a fost cea a lipsei unui local propriu”, Nicolae Noica, academician