Jurnalul.ro Cultură Operațiunea „Cointreau”: cum au ratat nemții asasinarea lui Hitler

Operațiunea „Cointreau”: cum au ratat nemții asasinarea lui Hitler

de Florian Saiu    |   

Pe 20 aprilie 2023 se împlinesc 134 de ani de la nașterea lui Adolf Hitler, iar zece zile mai târziu, pe 30, se vor fi strâns 78 de ani de la moartea unuia dintre cei mai detestați indivizi din istorie, prilej pentru rememorarea unei întâmplări puțin cunoscute, care ar fi putut schimba însă decisiv soarta a milioane de oameni: pe 13 martie 1943 o mână de ofițeri germani punea la cale, pe frontul de Est, uciderea propriului Führer într-un mod ingenios: o bombă puternică amorsată într-o cutie cu sticle de lichior.

Deși s-au supus până la un punct planurilor utopice ale liderului nazist, mai multe cadre superioare ale Wehrmachtului s-au dezmeticit în timpul confruntării cu Rusia (mai ales după dezastrul de la Stalingrad) și au organizat, în mare secret, acțiuni de răsturnare a dictaturii impuse de Hitler. Cum cel mai scurt drum pentru atingerea țintei - după pregătirea în culise a preluării puterii și negocierii păcii cu Aliații - rămânea eliminarea fizică a fostului caporal austriac, nu puține au fost încercările de acest gen. Despre una dintre tentative, deosebită atât prin modalitatea aleasă de a-l ucide pe Führer, cât și prin procesele de conștiință pe care și le făceau ofițerii aleși să înfăptuiască grozăvia, vom povesti în continuare.

 

Moartea (amânată) din fuga calului

Cele mai noi și mai relevante date au fost culese de istoricul Danny Orbach și adunate într-un volum excepțional - „Comploturile împotriva lui Hitler. Rezistența germană și arta conspirației” (Editura Rao) -, ghidul nostru în această întreprindere. Revenind la dilemele morale în care se zbăteau acei ofițeri educați ai Wehrmachtului puși în fața înfăptuirii unei crime asupra propriului comandant, merită să amintim, fie și în treacăt, planul inițial de asasinare: Adolf Hitler urma să fie ciuruit de gloanțele trase în fugă de o unitate de cavalerie în timp ce acesta lua masa sau participa la o ședință pe front. „Nu e onorabil să ucizi un om în timp ce ia masa”, a comentat mareșalul Hans Günther von Kluge. Suficient pentru a se renunța la această idee. Până la urmă, după alte câteva propuneri respinse, s-a optat pentru una mai „rafinată”: o bombă! 

 

Bomba, activată de acid

În iarna lui 1943, ofițerii superiori Rudolf-Christoph Freiherr von Gersdorff și Henning von Tresckow au mers pe câmpurile înzăpezite de lângă Smolensk, aproape de comandamentul armatei, pentru a vedea dacă bomba explodează la temperaturi mici. Gersdorff reușise să obțină niște exploziv plastic britanic. „Cei doi au făcut zeci de teste de explozii controlate și au descoperit că materialul funcția doar între 0 și 40 de grade Celsius. Se temeau inițial că temperatura avea să scadă sub punctul înghețului în momentul crucial, ceea ce le-ar fi distrus planurile atât de atent făurite. Însă au inventat o serie de remedii tehnice care să rezolve problema”, evocă istoricul Danny Orbach în studiul amintit anterior. Cum funcționa, practic, această capcană mortală? Bomba britanică era construită cu un fitil activat de acid. Declanșarea bombei spărgea o capsulă de sticlă, acidul era eliberat și coroda o sârmă, ducând la deblocarea unei piedici direct pe detonator, provocând astfel explozia.

 

Două role elegante

De remarcat că, potrivit documentelor descoperite de Orbach, conspiratorii ar fi testat mai multe astfel de bombe în câteva clădiri abandonate în apropierea liniei frontului, toate imobilele fiind demolate complet în urma exploziilor. Arma era, așadar, gata. Prilejul, de asemenea, se apropia. Era știut că Hitler urma să sosească în Est. Nu mai lipsea decât scenariul, care, până la urmă, a fost elaborat. Și ce scenariu! „Locotenentul Fabian von Schlabrendorff a modelat explozibilul plastic în două role și le-a împachetat extrem de elegant, astfel încât arătau ca două sticle de lichior Cointreau”, nota istoricul Danny Orbach. Hitler a aterizat, cu precizia unui ceas elvețian, în data de 13 martie, la Grupul Armatelor Centru, însoțit, bineînțeles, de multe gărzi SS, de șoferul lui, de bucătar și de medicul personal.

 

Un prânz special

În primă fază, Tresckow se gândise să pună bomba în mașina Führerului, dar a constatat că cerberii lui Hitler țineau vehiculul sub supraveghere strictă. Între timp - mai consemnează Orbach în lucrarea sa - mareșalul Kluge a oferit un prânz în onoarea Führerului, la care au fost invitați toți ofițerii importanți. Fabian von Schlabrendorff, prezent la festin, avea să povestească ulterior: „Lui Hitler i s-a servit un prânz special, fiecare fel fiind pregătit de bucătarul său personal. Totul era gustat în fața lui de către doctorul său, profesorul Morell. Întreaga desfășurare aducea aminte de ritualul unui despot oriental din epoci apuse. Să-l privești pe Hitler mâncând era un spectacol revoltător. Mâna sa stângă era plasată ferm pe coapsă, iar cu dreapta înfuleca mâncarea, care era alcătuită din diverse legume. Nu-și ridica brațul drept, pe care îl ținea pe masă tot timpul. Își cobora gura spre mâncare”. 

 

Nume de cod: „Fulger”

Pe durata acestei mese, Tresckow, creierul planului de acțiune, l-a abordat pe colonelul Heinz Brandt, unul dintre ofițerii din anturajul lui Hitler, și l-a întrebat dacă putea să îi ducă două sticle de lichior colonelului Hellmuth Stieff, unul dintre prietenii săi din Înaltul Stat Major. Stieff era un ofițer antinazist care se întorsese împotriva regimului după masacrul evreilor din Polonia, dar care nu știa nimic despre conspirație. Brandt a fost de acord. Imediat, Schlabrendorff s-a dus la telefon și i-a transmis căpitanului Gehre, contactul său de la Berlin, cuvântul de cod „Fulger”. Numărătoarea inversă începuse. Tot Schlabrendorff avea să consemneze ulterior: „Am așteptat până ce Hitler a dat comanda «Pe loc repaus!» pentru ofițerii Grupului Armatelor Centru și era gata să se îmbarce în avion. I-am aruncat o privire lui Tresckow și am citit în ochii lui ordinul de a continua. Cu ajutorul unei chei am apăsat puternic pe declanșator, armând bomba, și i-am înmânat pachetul colonelului Brandt, care s-a urcat la bordul avionului la scurt timp după Hitler”. 

 

Cu sufletul la gură

În continuare, ritmul povestirii devine trepidant: „După câteva minute, atât avionul lui Hitler, cât și cel care îi transporta pe membrii echipajului său, escortate de câteva avioane de luptă, au decolat înapoi spre Prusia estică. Destinul avea să-și urmeze calea. Tresckow și cu mine ne-am întors în propriile apartamente, de unde l-am sunat iar pe Gehre, la Berlin, și i-am dat al doilea nume de cod, indicând faptul că Operațiunea Fulger era în plină desfășurare”. De remarcat că Hitler stătea într-un compartiment blindat în interiorul avionului, insuficient însă, potrivit estimărilor conspiratorilor, să-l protejeze de violența exploziei. Bomba era atât de puternică încât urma să spulbere avionul cu totul! Tresckow și Schlabrendorff au stat toată seara cu urechile lipite de radio, în speranța că vor auzi știrea legată de un avion prăbușit undeva deasupra Minskului.

 

Marele fâs

Potrivit jurnalelor personale, în timp ce așteptau încordați vestea cea mare, conspiratorii erau tulburați de probleme morale. Tresckow și Schlabrendorff - speculează istoricul Danny Orbach - știau că un singur criminal trebuie ucis pentru a salva milioane de oameni, dar cum rămânea cu ofițerii care aveau să piară cu Hitler? Cei doi au ajuns însă repede la concluzia că, având în vedere crimele înfiorătoare care fuseseră comise în Est, niciun ofițer german nu era nevinovat. Corect, nu? Toți cei care păstraseră tăcerea în vreme ce evrei, ruși, polonezi etc. erau masacrați, și chiar și cei care au protestat însă au continuat să se supună ordinelor, erau responsabili și astfel își meritau moartea. Și chiar dacă nu toți erau vinovați, moartea lor era necesară.

 

Lin la Rastenburg

„Pentru eliberarea Germaniei și a lumii de cel mai mare criminal din istorie, e permis să ucizi câțiva oameni nevinovați”, avea să-și justifice acțiunea generalul Henning von Tresckow.  Dar a explodat sau n-a explodat bomba mascată sub forma unui pachet cu sticle de lichior Cointreau în aparatul de zbor cu care se deplasa liderul naziștilor? Nici pomeneală! Schlabrendorff avea să explice ulterior: „După ce am așteptat câteva ore, aveam să primim vestea că avionul lui Hitler a aterizat fără incidente pe o pistă la Rastenburg, în Prusia de Est, și că Hitler a ajuns în siguranță la sediu. Nu ne puteam imagina ce anume nu funcționase. L-am sunat imediat pe Gehre, la Berlin, și i-am dat codul pentru eșecul asasinării. După aceea, Tresckow și cu mine, uimiți și cutremurați de lovitură, ne-am sfătuit în legătură cu pasul următor. Eram într-o agitație de nedescris, eșecul încercării noastre era deja foarte grav, dar gândul la ce ar fi însemnat pentru noi descoperirea bombei, pentru partenerii de conspirație, prieteni și familii, era mult mai rău”.

 

Fitil cu bucluc

În ciuda eșecului, Tresckow nu s-a pierdut cu firea. Din contră, a luat măsuri rapide. L-a sunat pe colonelul Brandt, care sosise deja la cartierul general, și i-a spus că se făcuse o greșeală, în sensul că sticlele de lichior trimise nu erau cele bune. L-a rugat să păstreze pachetul până când urmau să fie livrate sticlele bune de băutură. Tresckow trebuia să preîntâmpine livrarea bombei lui Stieff, care nu știa nimic despre planul de asasinare. În cel mai scurt timp, Schlabrendorff a plecat la Marele Stat Major, i-a dat două sticle reale de Cointreau lui Brandt și i-a cerut pachetul inițial. Brandt, care nu bănuia că ține lângă piept un conținut mortal, se juca cu acesta în mâini. 

 

Un brici într-un vagon de dormit

Schlabrendorff, care a făcut tot posibilul să-și ascundă groaza și nervozitatea, se temea de o explozie întârziată. A luat pachetul, l-a dus la gară, unde un tren expres militar de noapte se pregătea să plece spre Berlin, a intrat în vagonul de dormit și a deschis „bomba” cu un brici de bărbierit. A îndepărtat hârtia de împachetat și a descoperit spre marea sa stupoare că starea explozibilului era neschimbată. Tot el avea să povestească: „Demontând cu atenție bomba, am scos fitilul și l-am examinat. Motivul pentru care nu explodase a devenit imediat clar: totul, mai puțin acea mică parte, funcționase așa cum ar fi trebuit. Recipientul din sticlă plin de lichid coroziv fusese spart, acidul corodase firul, declanșatorul fusese deblocat și sărise, doar că detonatorul pur și simplu nu se aprinsese”. 

 

Noroc chior

Noroc chior sau defect de fabricație? „Defectul de funcționare pare să se fi datorat  modului de producere a explozibilului și temperaturii joase din avion. Gersdorff, Tresckow și Schlabrendorff făcuseră totul cum au putut mai bine, dar, ca și în celelalte încercări timpurii ale rezistenței, norocul intervenise pentru a-l salva pe Hitler”, consideră istoricul Danny Orbach. Mai degrabă motivați decât descurajați de eșec, cei trei ofițeri au pus la punct, în scurtă vreme, un alt plan de asasinare a liderului nazist. Dar aceasta este o altă poveste, pe care o vom împărtăși cu o ocazie viitoare.

134 de ani s-au împlinit pe 20 aprilie 2023 de la nașterea lui Adolf Hitler

„Pentru eliberarea Germaniei și a lumii de cel mai mare criminal din istorie, e permis să ucizi câțiva oameni nevinovați”, Henning von Tresckow, general

 

Nicio tentativă de asasinat nu a reușit asupra lui Adolf Hitler, acesta găsindu-și sfârșitul prin sinucidere, în buncărul personal, la data de 30 aprilie 1945

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri