Încetarea din viață a unei persoane este un prilej de mare durere și tristețe pentru cei dragi, indiferent dacă decesul a avut loc la domiciliu, la spital, sau într-o cu totul altă împrejurare.
De multe ori, nefericitul eveniment are loc acasă, iar această situație este însoțită de multe emoții, o mare încărcătură sufletească. Din aceste motive, mulți oameni ”se pierd” și nu își dau seama, sau poate chiar nu știu, cum se procedează atunci când decesul celui drag s-a produs în aceste condiții. Prin urmare, am decis să îți venim în ajutor, cu câteva informații despre cum se procedează în cazul unui deces la domiciliu.
Constatarea decesului
În primul rând, trebuie să fie efectuată constatarea decesului. Aceasta se face fie de medicul de familie, fie cel legist, dar există și cazuri cum ar fi zilele de sfârșit de săptămână sau sărbătorile legale, când întocmirea Certificatului Medical Constatator al Decesului poate fi făcută și de către medicii chemați prin Serviciul Județean de Ambulanță. Certificatul despre care tocmai ce ți-am amintim trebuie să fie realizat în 24 de ore după ce s-a contatat încetarea din viață a persoanei respective, iar familia îl primește pe baza unui act de identitate a decedatului.
Eliberarea certificatelor de deces
Starea Civila din cadrul SPCLEP (Serviciul Public Comunitar Local de Evidenta a Persoanelor) - insitutuția care se ocupă de eliberarea unui certificat de deces.
Pregătirea pentru înmormântare
În afară de aceste aspect legale, care trebuie în mod obligatoriu îndeplinite așa cum trebuie, există și o serie de servicii funerare care se referă la înmormântarea persoanei decedate. Astfel, sunt prevăzute și unele ritualuri specifice, cum ar fi pregătirea corpului celui care a încetat din viață, respectiv îmbălsămarea lui, dar și îmbrăcarea cu anumite haine. Cel mai bine ar fi să apelezi la o firmă specializată de pompe funebre, cum este și cazul https://presidentcraiova.ro/, care îți va oferi toate informațiile necesare, dar se va ocupa și de tot ce presupune acest ritual. De asemenea, există posibilitatea ca personalul firmei să se intereseze și, mai ales, să obțină toate actele necesare atât pentru înmormântar, cât și pentru a obține ajutorul de deces. În acest scop, este nevoie să fie predate următoarele documente: certificat de constatare a decesului, certificat de naștere a celui/celei care a încetat din viață, certificat de căsătorie – dacă este cazul, un act de identitate al decedatului, dar și un act de identitate a persoanei care urmează să primească ajutorul pentru înmormântare.
Suport moral, dar și fizic
Pentru că timpul este relativ scurt, este nevoie ca toate aceste proceduri să se desfășoare cu maximum de eficiență. În același timp, îți dorești să fii alături de familie, să îți iei rămas bun așa cum se cuvine. Ai nevoie de mult suport moral, dar și fizic. De aceea, una dintre cele mai bune decizii pe care poți să le iei acum se referă la apelarea la serviciile oferite de o firmă de pompe funebre, care te scapă de multă alergătură și suferință.
Pentru că avem de a face cu un personal specializat pe astfel de situații, cu siguranță totul se va desfășura în cele mai bune condiții. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării și, mai ales, nimic nu este uitat, cum probabil s-ar fi întâmplat dacă ai fi încercat să te ocupi singur de toate aceste aspect.
Reguli care trebuie respectate
Atunci când apelezi la profesioniști, totul se desfășoară cu precizia unui ceas elvețian. Astfel, există posibilitatea ca pe perioada verii să fie asigurat cu capac frigorific mortuar.
De altfel, mai nou, pentru a fi păstrat trupul la capelă, acesta trebuie să fie pregătit și îmbălsat de astfel de unități autorizate. Prin urmare, mai puține griji pentru tine, care ai în acest fel timpul necesar să te ocupi de alte aspecte, cum ar fi organizarea pomenirii de după, sau să poți să te reculegi, în liniște.
Tranportul funerar
De asemenea, o firmă care oferă servicii funerare se va ocupa și de transportul acestuia de acasă la biserică, și apoi de aici până la cimitir, la locul de veci. Nu-ți face griji inutile, angajații de aici sunt pregătiți astfel încât să facă față cu bine tuturor situațiilor care se pot ivi. Chiar și în cazul în care înmormântarea persoanei decedate urmează să fie realizată pe în altă localitate, ei vor asigura transportul sicriului, dar și al cortegiului funerar. Evident, dacă membrii familiei doresc să se ocupe ei de acest aspect, nu este nicio problemă.
Organizarea pomenirii de după
Multe dintre firmele de pompe funebre se pot ocupa și de organizarea pomenirii de după, chiar și a pregătirii preparatelor specifice acestui moment. De aceea, poți discuta cu personalul de la firmă pentru a vedea dacă îți oferă, contra cost firește, și aceste servicii.
Nu este cazul să te simți jenat să întrebi tot ce nu știi, sau orice nelămurire ai. Este ceva normal, pentru că nu toată lumea este pregătită așa cum trebuie pentru aceste momente dificile. De asemenea, pentru că membri familiei sau apropiații persoanei care a încetat din viață sunt, in majoritatea cazurilor, de-a dreptul copleșiți de situație, și pentru că sunt multe responsabilități și reguli care trebuie respectate, nu este nicio rușine să lași toate aceste pregătiri în sarcina unei firme de pompe funebre. Important este să existe o comunicare permanentă, de ambele părți, pentru ca totul să se desfășoare așa cum trebuie, și să nu apară situații neplăcute, din cauza că feed-back-ul nu a fost cel care trebuie.