Jurnalul.ro Timp liber Calatorii (P) Crama Domeniul Bogdan – sau legătura dintre istorie, cultură și natură, în arta vinificației

(P) Crama Domeniul Bogdan – sau legătura dintre istorie, cultură și natură, în arta vinificației

de Diana Scarlat    |   

Vinurile naturale care provin din viile de pe Domeniul Bogdan, din Dobrogea, continuă tradiția de două milenii a locului. Aici, în ţinutul dintre Dunăre şi Marea Neagră, în cunoscuta podgorie Murfatlar D.O.C., în apropiere de satul Peștera, tradiția cultivării strugurilor este atestată încă din Antichitate. O nouă filă de istorie a vinurilor scăldate de soarele Dobrogei s-a deschis cu un deceniu în urmă, când s-a plantat o nouă vie, iar întreprinzătorii au optat pentru principiile agriculturii biodinamice. Astfel, vinurile produse pe Domeniul Bogdan provin din prima fermă viticolă biodinamică din România și sunt create doar din struguri de cea mai bună calitate, concurând la primele locuri de pe piața internațională.

 

Certificarea „Ecologic” a Domeniului Bogdan a fost obținută în 2016, de la Austria Bio Garantie, Organism de Inspecție și Certificare activ încă din 1994. Specialiștii care contribuie, de zece ani, la producerea vinurilor din această zonă a Dobrogei au convingerea că strugurii de înaltă calitate pot fi obținuți doar prin respectarea principiilor și ritmurilor Naturii. Domeniul Bogdan s-a concentrat, astfel, pe Terroir – termenul provine din limba franceză (terre=pământ), derivat din latinescul „terrarium”, cu aceeași semnificație. Este un concept istoric și cultural, iar vinul astfel definit este profund legat de loc, de aspectele naturale, dar și culturale, alegerea fiind făcută de oenolog – specialistul care creează vinurile, care contribuie la trăsăturile, gustul și calitatea vinului. „Acest mod de cultivare permite terroir-ului să se exprime prin dezvoltarea de arome autentice și prin producerea de vinuri cu personalitate. Intenția noastră este să integrăm agricultura biodinamică cu cele mai noi tehnologii de producere a vinului, pentru a ne atinge scopul: producerea unor vinuri de excepţie”, explică reprezentanții  Domeniului Bogdan. După ce au cultivat podgoria, producătorii au făcut cercetare și călătorii de studiu în lumea fascinantă a vinului, din care au învățat că secretul unui vin foarte bun îl reprezintă strugurii de foarte bună calitate. Astfel au ales să cultive întreaga suprafață după principiile agriculturii biodinamice. „Este știința forțelor de viață, sistemul de cultură cu cea mai accentuată abordare holistică, aceasta fiind și viziunea noastră privind viitorul agriculturii, către o hrană sănătoasă. Astfel a luat ființă prima fermă viticolă biodinamică din România”, mai explică reprezentanții Domeniului Bogdan.

 

„Domeniul Bogdan s-a născut dintr-un vis… visul de a produce vinuri de excepție şi, în aceeaşi măsură, total naturale. Am pornit la drum în anul 2011, când am plantat viile noastre în Dobrogea, ţinutul dintre Dunăre şi Marea Neagră, în cunoscuta podgorie Murfatlar D.O.C.”

 

„Respectul pentru Viață în toate formele ei este baza filozofiei noastre: respect pentru Natură, pentru Pământ, plante, animale, insecte, pentru mediul înconjurător, pentru oamenii care lucrează în fermă și, nu în ultimul rând, pentru oamenii care consumă vinurile noastre.”

 

 

 

Terroir - vinurile produse în manieră biodinamică

 

Dobrogea este un loc binecuvântat, așezat între Dunăre și Marea Neagră, ce are tradiție milenară în viticultură și vinificație. Este primul loc din spațiul Carpato-Danubiano-Pontic unde a crescut viță-de-vie și s-a făcut vin. „Viile noastre, situate în vecinătatea satului Peștera, se bucură de un sol bogat în humus, începând cu cernoziom, în partea superioară, urmat apoi de calcare, nisipuri, argile și altele. Clima din zonă cuprinde anumite particularități legate de poziția geografică, cu zile calde şi nopți răcoroase, având permanent parte de briza Mării Negre, care nu doar că oferă o bună ventilație a viei, dar și caracterul mineral specific vinurilor noastre”, explică reprezentanții Domeniului Bogdan. Din punct de vedere al viziunii biodinamice, conceptul înseamnă (foarte simplificat) că strugurii au fost obținuți prin procedee agricole care nu au folosit nici o substanță de sinteză. Singura substanță folosită este sulfatul de cupru de mină, adică piatra vânătă, care se găsește în natură. De asemenea, implică dezvoltarea vițelor și a strugurilor pe soluri fertilizate prin păstrarea unui echilibru biologic natural, în care coexistă o diversitate mare de plante și insecte specifice zonei și în care intervențiile umane se limitează la lucrările mecanice specifice și la plantarea anumitor specii de floră menite să asigure dezvoltarea armonioasă a ecosistemului local. Vinul este obținut din acești struguri, fără utilizarea vreunei drojdii selecționate, bacterii, enzime sau a altor biotehnologii în afara celor naturale și specifice zonei, în vase care continuă dezvoltarea naturală a vinului, respectiv lemn și beton alimentar care permit microoxigenarea necesară etapelor de dezvoltare până la vinul finit. Prin cumularea acestor proceduri, vinurile produse în manieră biodinamică sunt o reflecție fidelă a locului și soiului din care provin.

 

 

Soiurile cultivate pe Domeniul Bogdan, toate în regim biodinamic, sunt Fetească Neagră Pinot Noir Syrah (Shiraz) Merlot Riesling Muscat Ottonel Chardonnay Sauvignon Blanc Cabernet Sauvignon.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri