Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Pachetele de vacanţă sunt din nou la modă din cauza creşterii costurilor cu hotelurile şi avioanele

Pachetele de vacanţă sunt din nou la modă din cauza creşterii costurilor cu hotelurile şi avioanele

Amatorii de soare se reorientează din nou spre pachetele de vacanţă în Europa, în condiţiile în care explozia preţurilor la hoteluri şi călătoriile cu avionul au relansat cererea pentru contractele de tip all-inclusive, arată o analiză Reuters.

Combinaţia între criza costului vieţii şi perturbările provocate de greve şi diferite obstacole au creat noi argumente în favoarea pachetelor turistice cu preţ fix.

După mai mulţi ani în care călătorii şi-au făcut propriile lor trasee pe internet, analiştii în turism spun că revenirea la achiziţionarea de pachete de servicii turistice a început anul trecut şi a accelerat în această vară, cel mai aglomerat sezon de după pandemie.

"Este ceva pe care îl credeam mort încă din anii '70. Însă după COVID, din ce în ce mai mulţi oameni îşi rezervă pachete de vacanţă", spune Stuart Hatcher, economist şef la firma de consultanţă IBA.

Potrivit analiştilor de la Euromonitor, cheltuielile cu pachetele de vacanţă în Europa ar urma să ajungă la 117 miliarde de dolari în acest an, în creştere cu 11% comparativ cu situaţia de anul trecut, şi vor atinge un nou vârf de 125,9 miliarde de dolari anul viitor.

Această revenire a pachetelor a ajutat grupul german TUI, cel mai mare touroperator european, să anunţe rezultate trimestriale peste aşteptări.

Costul fix cunoscut dinainte şi valoarea pe care o primeşti pentru banii cheltuiţi sunt argumente atractive, spune Caroline Bremner, analist la Euromonitor. "În perioadele cu vârf de inflaţie, cum a fost în ultimii doi ani, pachetele le permit consumatorilor să îşi eficientizeze bugetele", spune Caroline Bremner.

În medie, britanicii cheltuie aproximativ 450 de dolari per capita pentru aceste pachete de vacanţă, arată datele Euromonitor, în condiţiile în care furnizorul de pachete de vacanţă negociază contracte cu companiile de transport şi alţi jucători pentru a reduce costurile.

Cu toate acestea, firma de consultanţă prognozează că chiar şi aceste pachete de vacanţă se vor scumpi. Potrivit Euromonitor, între 2024 şi 2029 preţurile pachetelor de vacanţă vor înregistra o rată anuală compusă de creştere de 3,5%, mai puternică decât înainte de pandemie când au crescut cu un ritm de 1,3% între 2014 şi 2019.

Cererea de pachete de vacanţă este o veste bună pentru industria călătoriilor, într-un context în care s-au înmulţit îngrijorările că entuziasmul de după pandemie pentru călătoriile cu avionul va dispărea, pe măsură ce călătorii vor refuza preţurile mărite. În special în Europa şi America de Nord, preţurile biletelor de avion au crescut dramatic după pandemie.

Un exemplu este touroperatorul britanic Jet2 care recent a anunţat că rezervările pentru pachetele de vacanţă au crescut cu 7% în această vară şi reprezintă aproximativ 72% din fluxul său total de pasageri. Croaţia, Cipru, Grecia, Italia, Malta, Portugalia, Spania continentală, Insulele Baleare, Canare şi Turcia sunt toate destinaţii populare. Săptămâna trecută compania a decis să sporească frecvenţa zborurilor spre Bodrum (Turcia) până la mijlocul lunii noiembrie, ca urmare a cererii puternice.

De cealaltă parte, pentru Noreen Cannon, o irlandeză de 49 de ani, la alegerea vacanţei estivale pentru familia sa a ţinut cont în primul rând de preţ, facilităţile hotelului şi accesibilitate.

"Am ales acest pachet pentru că a fost un hotel simpatic şi o afacere foarte bună", a spus Noreen Cannon la revenirea din Malaga, sudul Spaniei, una din cele mai populare destinaţii turistice din Europa. Hotelul pe care l-a ales Noreen Cannon avea propria plajă, o piscină şi o zonă de joacă pentru copiii.

Pachetele de vacanţă sunt atractive în special pentru amatorii de vacanţe cu venituri mici spre medii care caută soare şi mare cu opţiuni all-inclusive şi activităţi de tip family-friendly, susţine Caroline Bremner. Grecia, Italia şi Spania sunt printre cele mai populare destinaţii.

În mod normal, pachetele de vacanţă care oferă o flexibilitate redusă erau favorite în rândul celor din generaţia baby boomer, cu vârsta de peste 65 de ani, care îşi reamintesc de primul val de entuziasm pentru aceste pachete. Însă acum şi tinerii par să fie tentaţi de pachetele de vacanţă mai flexibile comparativ cu cele din trecut.

Pentru a se adapta la gusturile tinerilor, directorul general de la TUI, Sebastian Ebel spune că firma a început să ofere mai multă flexibilitate pentru pachetele sale de vacanţă, precum posibilitatea clienţilor de a folosi o altă companie aeriană sau a-şi ajusta perioada vacanţei.

"Oamenii au unele concepţii greşite când vine vorba de pachetele de vacanţă. Acum acestea sunt mult mai flexibile", spune Sean Tipton, purtător de cuvânt la touroperatorul britanic ABTA.

AGERPRES

Subiecte în articol: pachete vacanta moda costuri hotel avion
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri