Potrivit specialiștilor, consumul de păducel chiar are beneficii reale pentru persoanele hipertensive.
În multe cazuri, medicii îi sfătuiesc pe cei cu afectiuni cardiace să bea infuzii din păducel și talpa-gâștei, pe lângă tratamentul medicamentos tradițional.
Florile și frunzele de păducel constituie unul dintre cele mai importante medicamente antihipertensive de origine vegetală. Fructele de paducel sunt și ele benefice pentru persoanele cu oscilații ale tensiunii arteriale însoțite de stări de agitație, având și un ușor efect sedativ.
Păducelul este apreciat și în zilele noastre, fiind considerată planta cu cel mai puternic efect în tratarea afecțiunilor de natură cardiovasculară. Francezii numesc preparatele din păducel „laptele bătrânilor“, aluzie la florile albe ale plantei şi la proprietăţile tămăduitoare excepţionale constatate la persoanele vârstnice, cu probleme la inimă. Mai mult decât atât, aceştia sunt convinşi că ceaiul de păducel le prelungeşte viaţa cu minimum zece ani.
Păducelul are efecte benefice în caz de hiper şi hipotensiune arterială, tensiune arterială oscilantă, cardiopatie ischemică, insuficienţă cardiacă moderată, aritmii, nevroze cardiace, ateroscleroză, arterită obliterantă. În caz de sechele post-infarct, păducelul este foarte eficient, favorizând revascularizarea muşchiului cardiac şi stabilizând valorile tensiunii arteriale.
Alături de efectele terapeutice enumerate, păducelul prezintă acţiune calmantă la nivelul sistemului nervos, antidepresivă şi relaxantă. Este util persoanelor cu distonii neuro-vegetative, celor irascibile sau cu nevroze anxioase, atacuri de panică, insomnii, informează antenasatelor.ro.
Cel mai cunoscut şi mai utilizat preparat pe bază de păducel este ceaiul. Acesta se prepară prin infuzarea unei linguri de fructe uscate în două ceşti de apă fierbinte, timp de circa 10-15 minute. Ceaiul de păducel se poate consuma de trei ori pe zi.