Fostul ministru al Finanțelor Publice din cadrul Guvernului Cioloș, PLUS-ista Anca Dana Dragu, este cea mai probabilă variantă cu care Coaliția „de dreapta” va conduce Senatul României. Anca Dragu, care, conform declarației de avere întocmită la momentul depunerii candidaturii pentru Parlamentul României, preciza că deține conturi bancare de peste 1,2 milioane de lei, șapte proprietăți imobiliare și venituri de sute de mii de euro anual, certa, în 2016, românii că nu acceptă să lucreze „pe 2 lei”, așa cum o fac cetățenii din Brazilia, Rusia sau India.
Trocul politic dintre PNL, USR-PLUS și UDMR pentru formarea noului guvern a constat și în cedarea celei de-a doua funcții în stat către USR-PLUS. Cel mai vehiculat nume, din partea echipelor care au negociat alianța, este cel al Ancăi Dana Paliu Dragu, membru PLUS, pentru a prelua funcția de președinte al Senatului. O alegere „corect politică”, având în vedere identitatea de gen promovată la nivel european.
Case și terenuri fără număr
Anca Dragu a candidat, la alegerile din 6 decembrie, pentru un post de senator, prilej cu care și-a făcut publică averea și veniturile obținute în ultimul an fiscal. Conform acestui document, noul viitor președinte al Senatului deține șapte terenuri intravilane în București, achiziționate în perioada 2001 – 2020, în suprafață totală de 705,72 metri pătrați, și două locuri de parcare în suprafață de 28 metri pătrați. De asemenea, Dragu deține o casă în București, de 109 metri pătrați, patru apartamente în Capitală (de 145,17 metri pătrați, 97,58 metri pătrați, 57,41 metri pătrați și 31,64 metri pătrați), la care se adaugă un apartament în Costinești, în suprafață de 55,59 metri pătrați, achiziționat chiar anul acesta, și o parcare subterană de 20,69 metri pătrați. Suprafața totală a imobilelor fostului ministru tehnocrat se ridică la 517,08 metri pătrați. Mai departe, Anca Dragu are în conturi, depozite bancare și asigurări de viață 1.276.035,71 lei, 224.663,39 euro și 6.480,06 dolari SUA.
N-a lucrat ca-n India și-n Rusia
În 2016, Anca Dragu declara, în cadrul unei întâlniri cu presa, în legătură cu creșterea veniturilor românilor, că „pe salariul minim vom analiza impactul creșterii și, eventual, vom recomanda ce creșteri pot avea loc. Dar acest studiu trebuie să fie într-adevăr foarte serios, nu-l facem peste noapte. Din câte știu, și alte instituţii europene fac un studiu similar, pentru că această măsură poate afecta semnificativ competitivitatea României“. Ea a dat, atunci, exemplul statelor BRICS, care cuprind Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, unde locuitorii „sunt săraci și mulţi și toţi știu să facă câte ceva pe doi lei, fac ceva ce românul nu mai face de ceva vreme“.
Din declarația de avere, însă, nu rezultă că ea însăși și-a ascultat propriul sfat, întrucât, la capitolul venituri, viitoarea șefă a Senatului scrie că a încasat, în ultimul an fiscal, 478.420 de lei și 34.420 de euro, în calitate de consilier al unui director adjunct al Comisiei Europene, de director general adjunct al EON România SRL, de expert la Enterpreneurship Academy și ca profesor asociat la SNSPA. Soțul acesteia a încasat, în aceeași perioadă, 124.830 de lei și 26.495,5 euro din salarii și închirierea bunurilor imobiliare.
Demnitarul nu și-a ascultat propriul sfat și a încasat sute de mii de euro în ultimul an fiscal. Declarația de avere „duduie” de case, terenuri și conturi bancare