A fi părintele unui copil cu dizabilităţi e o provocare, mai ales în vreme de pandemie. Pentru a-i ajuta pe cei care au sub aripă micuţi cu probleme, UNESCO a lansat un minighid, care explică diferitele aspecte de care trebuie să ţină cont un părinte sau un îngrijitor.
Copiii cu dizabilităţi pot avea probleme de sănătate adiacente, care cresc riscurile de complicaţii în caz de îmbolnăvire cu COVID-19. În plus, închiderea şcolilor şi a centrelor de recuperare face ca accesul la terapie şi suport să fie limitat, ceea ce poate avea efecte semnificative şi de lungă durată, spun experţii. De aceea, e important ca părinţii să se ocupe atât de bunăstarea fizică a celor mici, cât şi de cea psihică.
Comportamente nedorite
Traiul într-un spaţiu restrâns, fără interacţiuni sociale, poate duce, pe termen lung, la intensificarea comportamentelor problematice la micuţii cu handicap intelectual, cu tulburări de spectru autist sau de învăţare. Izolarea duce chiar la dezvoltarea de noi comportamente nedorite, se spune în ghidul UNESCO „Viaţa în vreme de COVID-19: un ghid pentru părinţii copiilor cu dizabilităţi”. Din fericire, mai presus de mijloacele medicale şi psihologice de tratament, astfel de copii răspund pozitiv la gesturile pline de dragoste şi de răbdare ale membrilor familiei.
Mişcarea, obligatorie
Regulile de igienă şi de distanţare fizică, în contextul pandemiei, sunt importante, fiindcă micuţii cu dizabilităţi tind să aibă un sistem imunitar slab. Cum ei pot avea greutăţi în a urma instrucţiunile părinţilor şi a învăţa din experienţă, cei ce îi îngrijesc trebuie să găsească o modalitate simplă – prin joc, spre exemplu –, ca să-i facă să reţină paşii de urmat.
Alimentaţia sănătoasă, variată, mesele regulate, la ore fixe, sunt obligatorii. Lipsa de mişcare duce la luare în greutate la pierderea abilităţilor deja dobândite. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă cel puţin o oră de exerciţii fizice zilnice, pentru cei mici. Acestea pot fi extrem de variate: de la dansat pe muzică la activităţi care presupun consum de energie.
Responsabilităţi zilnice
Izolarea are totuşi o latură pozitivă: părinţii pot petrece mai mult timp cu cei mici, având ocazia să-i înveţe noi abilităţi: să se încalţe singuri şi să se lege la şireturi, să se spele corect pe mâini. Contactul permanent cu terapeutul este important, dacă micuţul făcea deja terapie ocupaţională, comportamentală sau pentru tulburări de limbaj.
Copiilor li se pot da şi mici responsabilităţi zilnice, care îi motivează şi îi ţin ocupaţi. Pot fi încurajaţi să-şi împăturească hăinuţele şi să le lase în şifonier, să ude plantele. Adulţii trebuie să îi includă pe copii în activităţile lor zilnice, punctate de momente de relaxare, când toată lumea colorează sau se uită la desene animate.
Din rutina zilnică trebuie să facă parte şi somnul, cu mers la culcare şi trezire la ore fixe, pentru a uşura readaptarea când viaţa revine la normal.
Riscul de depresie şi anxietate e ridicat pentru copiii cărora le lipseşte inteligenţa emoţională. Micuţii nu trebuie lăsaţi să se descurce singuri, într-un colţ, ci trebuie incluşi în activităţile familiei. În cazul în care dezvoltă un comportament neobişnuit, se poate recurge la serviciile de telemedicină şi teleconsiliere disponibile.