Jurnalul.ro Timp liber Fashion Pantofii mereu indispensabili chiar și în sezonul rece

Pantofii mereu indispensabili chiar și în sezonul rece

Trendurile se schimbă de la un an la altul, dar pasiunea femeii pentru pantofi rămâne constantă. Pantofii constituie chiar o sursă de fericire pentru sexul frumos, un izvor de buna dispoziție, un “antidepresiv” natural, poate cel mai eficient dintre cele existente. Putem astfel să îi încadrăm în categoria nevoilor primare ale femeii, pentru că au un rol atât de important, le menține starea pozitivă, optimismul. Chiar și atunci când vara e demult dusă, femeia nu se dezice de încălțările ei preferate. Pantofii rămân în garderobă și toamna, chiar și iarna, așteptând zile propice purtării lor sau ocupând doar un loc strict decorativ, pentru că femeile, nu doar că adoră să poarte pantofii, dar și simplul act de a-i privi le transformă starea, motiv pentru care toată viața ea îți va cumpăra pantofi, fie că îi trebuie pentru a-i purta, fie pentru a-i privi. Statisticile spun că, în medie, o femeie deţine 20 de perechi de pantofi la un moment dat, dintre care doar 4 sunt folosite mai des, unele perechi chiar deloc. Așadar, fiecare femeie care se cunoaște pe sine și a descoperit valoarea pantofului în viața ei își umple dulapul cu suficiente perechi de pantofi dama pe care să le schimbe, nu doar pentru a le adapta ținutei, ci și stării de dispoziţie.

 

Pantofii sunt ca o extensie intimă a corpului femeii, parte din identitatea ei, care vorbeşte despre personalitatea, sexualitatea şi statutul său social. Sunt practic un mijloc de comunicare între femeie și lumea ei - atunci când dorește să transmită celorlalți un mesaj sau vrea să fie percepută într-un anume fel, ea apelează la o pereche de pantofi.

 

Am stabilit așadar că pantofii nu părăsesc niciun anotimp locurile de top din dulapul unei femei, ci doar se adaptează temperaturilor și mai ales tendințelor. Pentru sezonul rece al acestui an designerii ne propun câteva trenduri importante: pantofi stiletto (Christian Dior, Alexander Wang, Balenciaga), pantofi în două culori (Loewe, Nina Ricci, Stella McCartney), pantofi imprimați cu logouri (Dolce & Gabbana, Moschino, Balenciaga), pantofi cu pene (Lanvin, Pamella Roland, Prada, Fausto Puglisi, Sonia Rykiel, Vionnet), pantofi sport (Giorgio Armani, Fashion East, J.W.Anderson, Joseph, Margaret Howell), pantofi din imitație piele de șarpe (Ellery, Proenza Schouler, Christian Wijnants, Lanvin, Miu Miu), balerini eleganți (MSGM, Pringle of Scotland, Molly Goddard, Rochas, Vivetta și Vivienne Westwood).

 

Pantofi Stiletto

Clasicii pantofi Stiletto nu vor coborî de pe podium niciodată şi vor continua să ocupe locul privilegiat în dulapul fiecărei femei, datorită feminității și eleganței pe care le presupun. Pentru sezonul rece, ca să mai încălzim atmosfera, designerii ne propun culori vii, texturi originale, cu scopul de a aduce un plus de rafinament și căldură ţinutelor din acest sezon.

 

Pantofi cu toc mic

Iubim tocurile înalte şi subţiri, dar stiletto nu pot fi purtați în orice situație și nici nu sunt cei mai comozi pantofi, așa că, pentru a păstra nota elegantă putem opta pentru o pereche de pantofi cu toc mic, confortabili și feminini. Se pot asorta la ținute cu rochii ori pantaloni, în ținute casual ori elegante.

 

Pantofi cu talpă ortopedică

Acești pantofi sunt amestecul perfect între confort și eleganță, motiv pentru care este un element nelipsit din garderoba oricărei femei. Pantofii cu talpă ortopedică sunt perfecți pentru ţinutele office şi foarte versatili. Pot fi incluși cu ușurință în ținute alături de pantaloni clasici, evazaţi, blugi ori fuste drepte, midi în cloş, rochițe.

 

Pantofi cu toc gros și ferm

Unul dintre marile trenduri ale anului 2017 este tocul ferm, fie el  mediu, înalt ori foarte înalt, masiv și talpă groasă. În prezentările casei de modă Mulberry tocul are o formă curbată, iar la La Dolce&Gabbana, tocul este pătrat. Aceste forme de toc, pe lângă adăugarea a câtorva centimetri în înălțime, crează și efectul de alungire a siluetei. Femeile iubesc acești pantofi și pentru că sunt foarte stabili și confortabili. La modă sunt și tocurile în forme geometrice, cilindrice, pătrate ori dreptunghiulare. Pe lângă faptul că oferă susţinere și stabilitate, pantofii cu toc gros arată excelent în ţinutele de zi, cu rochie, fustă ori pantalon.

 

Pantofi cu toc gros și vârf ascuțit

Sezonul rece al acestui an aduce cu sine tocurile neconvenționale asociate vârfurilor ascuţite, un trend extrem de apreciat de fashioniste. De mare efect sunt pantofii cu toc gros şi evazat, care au o prestanță aparte, o eleganță unică și totodată sunt foarte comozi. Tocul poate fi simplu sau colorat, în funcție de ținuta în care vor fi integrați. 

 

Pantofi cu șireturi, barete și curelușe

Șireturile, baretele și curelușele sunt trendul major al acestui an și bineînțeles că nu pot lipsi nici când vine vorba de pantofi. Designerii au surprins cu modele care mai de care mai inedite, făcând din acest accesoriu un element de nelipsit. Nu ai cum să reziști unei astfel de perechi de încălțări. Anul acesta se poartă combinațiile de diverse materiale: pantofi din lac și baretele sau vârful din piele ori piele întoarsa combinată cu imitație de piele de șarpe.

 

“O femeie cu pantofi frumoşi nu este niciodată urâtă” (Coco Chanel). Pantofii sunt un accesoriu care poate fi schimbat ori de câte ori femeia doreşte să se simtă frumoasă și simte nevoia de o schimbare. Eleganți, casual, din piele naturală, ecologică sau alte materiale, pantofii nu sunt niciodată suficienți pentru femei. Suntem privilegiate că un întreg magazin de pantofi precum Zapatos ne stă la dispoziție și putem să alegem orice pereche ne dorim doar cu un click.

 

 

 

Subiecte în articol: pantofi dama
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri