Papa Francisc a asigurat duminică, după slujba Angelus, că "azi avem nevoie mai mult ca oricând de pace, pentru acest război care există în întreaga lume", anunţând că marţi 20 septembrie merge la Assisi (centrul Italiei) pentru a lua parte la întâlnirea de încheiere a Zilei mondiale de rugăciune pentru pace, relatează EFE.
Intitulată "Sete de pace. Religii şi culturi în dialog" întâlnirea este promovată de Comunitatea "Sfântul Egidiu", în colaborare cu comunităţile franciscane din Assisi. Întâlnirea are loc la 30 de ani de la Întâlnirea interreligioasă pentru pace, convocată la Assisi de papa Ioan Paul al II-lea, la 27 septembrie 1986.
Papa Francisc va ajunge la ora 11:00 (9:00 GMT) în localitate şi se va duce la Bazilica San Francesco din Assisi, unde îl vor aştepta părintele Mauro Gambetti, custodele lăcaşului; Bartolomeu I, patriarhul ecumenic de Constantinopol şi înalţi reprezentanţi ai altor confesiuni pentru a participa la rugăciunea pentru Pace.
Sursa: AGERPRES