Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa, ca urmare a unor suspiciuni cu privire la comerțul cu mărfuri contrafăcute, au verificat un container sosit din China, pentru o firmă cu sediul în Turcia.
În urma efectuării controlului amănunțit, inspectorii au descoperit și reţinut 85.416 bucăți parfurmuri susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru mai multe mărci protejate. Valoarea totală a bunurilor, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 44.000.000 lei.
Autoritatea vamală a reținut bunurile susceptibile de a fi contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
(sursa: Mediafax)