Jurnalul.ro Ştiri Politică Drulă, deputatul fără de lege: niciun proiect anul acesta, unul singur promulgat, în toată legislatura

Drulă, deputatul fără de lege: niciun proiect anul acesta, unul singur promulgat, în toată legislatura

de Ion Alexandru    |   

​​​​​​​Cătălin Drulă este, de departe, cel mai neproductiv ales din Camera Deputaților, în 2024. Nu a inițiat, nu a coinițiat și nici măcar nu a susținut cu semnătură vreun proiect de lege anul acesta și a luat cuvântul doar de patru ori. De două ori, așa cum arată stenogramele ședințelor, doar a strigat niște cuvinte din sală. La rândul său, deputatul liberal Cătălin Predoiu a inițiat anul acesta un singur proiect de lege, dar care, ce să vezi, este al doilea din toată legislatura 2020 – 2024. Spre deosebire de Drulă, Predoiu măcar nu a încasat leafă de la Parlament, deoarece este remunerat ca ministru. Ludovic Orban, fost președinte PNL, este un deputat care a inițiat sau sprijinit în 2024 doar trei proiecte de lege. În schimb, se face remarcat cu un debit verbal consistent. În patru ani, a vorbit de la pupitru timp de 11 ore și jumătate.

Cel mai puțin activ ales al Parlamentului, în prima jumătate a acestui ani, în special, dar și în întreaga legislatură care a început în decembrie 2020, în general, pare a fi fostul președinte al Uniunii Salvați România, deputatul Cătălin Drulă. Conform fișei sale de parlamentar, Drulă nu a inițiat nici măcar un singur proiect de lege din ianuarie 2024, până la finalul lunii iunie, când Parlamentul a intrat în vacanță. În dreptul său, nu există nici măcar un singur proiect de act normativ pe care, în 2024, acesta să-l inițieze, să-l coinițieze sau pe care măcar să-l fi susținut cu semnătura sa.

Cătălin Drulă este deputat USR, ales, în decembrie 2020, pe listele USR-PLUS, în circumscripția electorală nr. 37 Timiș. Mandatul său de parlamentar a fost validat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 70 din 21 decembrie 2020. Ca deputat Cătălin Drulă este membru al Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură, al cărei președinte este din luna februarie a anului 2022. Iar, ca parlamentar, ex-liderul USR este membru al grupurilor parlamentare de prietenie cu Republica Bulgaria, cu Canada și cu Republica Coasta de Fildeș.

„Strâns” la ințiative, „strâns” și la vorbă

Conform datelor oficiale referitoare la activitatea sa parlamentară în actuala legislatură, Cătălin Drulă a luat cuvântul în plen de 40 de ori în 38 de ședințe. Ultima dată, el a vorbit în ședința comună a Senatului și a Camerei Deputaților din 2 aprilie 2024, discursul său având o durată de 4 minute și 16 secunde.

Atunci, a avut loc prezentarea și adoptarea Declarației Parlamentului României cu ocazia marcării a 20 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică și a 75 de ani de existență a NATO.

Adunați, timpii de vorbire ai lui Cătălin Drulă în Parlamentul României, în intervalul 21 decembrie 2020 – 26 iunie 2024, au fost de o oră, 54 de minute și 31 de secunde. Anul acesta, ex-liderul USR a luat cuvântul de doar patru ori. Prima dată, în ședința Camerei Deputaților din 20 februarie 2023, când, conform stenogramei, a strigat din sală „Nu mai striga la noi!”.

A doua oară, a luat cuvântul timp de 3 minute și 21 de secunde, în ședința Camerei Deputaților din 4 martie 2024, când a fost prezentată o moțiune simplă îndreptată împotriva ministrului liberal al Finanțelor, Marcel Boloș. După care, la data de 26 martie 2024, când a fost supusă la vot moțiunea, Cătălin Drulă a strigat din sală: „Mai are și Opoziția dreptul”. Iar, în ședința comună din 2 aprilie, Drulă a luat cuvântul timp de 4 minute și 16 secunde.

Dar a încasat 400.000 de lei

În actuala legislatură, Cătălin Drulă figurează ca inițiator, coinițiator sau semnatar susținător al doar 14 proiecte de lege – șase în 2021, patru în 2022 și patru în 2023. Două proiecte au fost respinse definitiv, pentru alte două proiecte a fost încetată procedura legislativă, nouă sunt încă în dezbatere, iar unul singur a devenit lege. Este vorba despre Legea 134/2022, pentru modificarea și completarea OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Cătălin Drulă este inițiatorul proiectului.

Pentru toată această intensă activitate, Cătălin Drulă a primit leafă. În 2021 a încasat, ca deputat, 41.315 lei, în 2022 a încasat 144.077 de lei, în 2023 a încasat 141.399 de lei, iar anul acesta, în primele șase luni, ca medie, se estimează că a încasat 70.699,5 lei. În total, 397.490,5 lei, adică 81.120,51 de euro.

Predoiu, două legi în patru ani

Un deputat și mai puțin prezent în această legislatură este deputatul PNL Cătălin Predoiu, actualul ministru al Afacerilor Interne. El a fost ales în anul 2020, ca deputat, pe listele PNL, în circumscripția electorală nr. 31 Prahova și a fost validat prin  Hotărârea Camerei Deputaților nr. 70 din 21 decembrie 2020. Este membru în Comisia pentru Politică Externă și în grupurile parlamentare de prietenie cu Regatul Suediei, Regatul Danemarcei, Republica Italiană, Republica Malta, Regatul Norvegiei, Republica Cipru, Statul Israel, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Republica Elenă.

Din 2020 până în 2024, deputatul Cătălin Predoiu are trecută în fișa sa de parlamentar doar două proiecte de lege. Primul, din 2023, este un proiect pentru completarea articolului 29 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum și pentru completarea Legii 148/2000 privind publicitatea. Inițiatorul a fost deputatul Gigel Știrbu, Predoiu fiind doar semnatar susținător. Proiectul a fost adoptat de Parlament și se află la promulgare. Al doilea proiect este din 2024 și dorește modificarea și completarea unor acte normative în vederea prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri. Legea se află la comisii. Inițiatorii sunt Cătălin Predoiu și Alexandru Nazare și, la 29 aprilie 2024, a fost respinsă de Senat.

Din 21 decembrie 2020 până în 20 iunie 2024, Cătălin Predoiu a luat cuvântul în Parlament de zece ori. Anul acesta nu a luat nici măcar o singură dată cuvântul. Ultima dată a vorbit în ședința Camerei Deputaților din 3 octombrie 2023, dar ca ministru. Fiind membru al Guvernului, Predoiu nu a încasat în ultimul an fiscal leafă de parlamentar. Numai în 2022 a încasat de la Camera Deputaților 118.896 de lei, iar în 2020, 4.171 de lei.

Orban s-a lăsat pe tânjeală

Ludovic Orban, ex-lider al PNL, se înscrie la rândul său în rândul parlamentarilor puțini activi în plan legislativ anul acesta. În 2024, apare cu trei proiecte de lege. Primul proiect este Legea pentru modificarea Codului Fiscal, pe care Orban doar a semnat-o ca susținător, iar proiectul se află în Comisii. Celelalte două proiecte vor să modifice Legea 76.2022 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. Aici, Orban este coinițiator.

Din 2020, Ludovic Orban apare în dreptul său cu 44 de proiecte de lege inițiate sau susținute, dintre care 6 în 2021, 22 în 2022, 13 în 2023 și 3 în 2024. El a luat cuvântul de 126 de ori în 73 de ședințe, iar, între 21 decembrie 2020 – 26 iunie 2024, a vorbit 11 ore, 29 de minute și 14 secunde.

Pentru asta, a încasat o leafă de 499.433 de lei (101.945,51 de euro), din care 160.963 de lei în 2021, 131.412 lei în 2022, 131.412 lei în 2023 și, ca medie, 65.706 lei în 2024.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri