Parlamentul britanic va avea pe 14 februarie încă o dezbatere pe tema Brexit-ului, în cadrul căreia vor vota o moţiune şi, la fel cum s-a procedat la dezbaterea din 29 ianuarie, deputaţii Camerei Comunelor vor putea propune amendamente la acordul de retragere pe care l-au respins pe 15 ianuarie cu o largă majoritate, relatează joi agenţia Reuters.
Premierul Theresa May a venit joi la Bruxelles cu mandatul dat de Camera Comunelor de a încerca o renegociere a clauzei de ''backstop'' privind frontiera nord-irlandeză, dar s-a lovit din nou de refuzul europenilor de a renegocia acordul de retragere, blocul comunitar acceptând doar discuţii pe marginea declaraţiei comune privind relaţia post-Brexit.
Theresa May a promis anterior că va reveni în faţa parlamentului britanic pe 13 februarie pentru a prezenta paşii pe care intenţionează să-i întreprindă dacă până la acea dată nu obţine la Bruxelles modificările cerute, o opţiune pe care a evocat-o fiind aceea de a cere Camerei Comunelor în ziua următoare un vot pentru un Brexit fără acord.
Dar lidera Camerei Comunelor, Andrea Leadsom, a anunţat joi supunerea la vot a unei moţiuni generale pe tema Brexit-ului pe 14 februarie. La fel ca pe 29 ianuarie, deputaţii vor putea propune amendamente.
Este posibil ca adversarii Brexit-ului să încerce din nou prin astfel de amendamente să transfere controlul asupra Brexit-ului de la guvern către parlament, după ce au eşuat la dezbaterea din 29 ianuarie în acest demers care, dacă ar reuşi, s-ar crea premisele întârzierii sau anulării Brexit-ului, eventual prin convocarea unui nou referendum.
Aşa cum s-a procedat şi pe 29 ianuarie, preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, va selecta amendamentele ce vor fi supuse la vot. Acestea vor fi votate unul câte unul, înaintea votului asupra moţiunii.
Dacă deputaţii vor aprecia că pentru această dezbatere va fi nevoie de mai mult de o zi, atunci voturile ar putea fi amânate pentru săptămâna următoare.
De asemenea, dacă Theresa May reuşeşte totuşi să obţină la Bruxelles o revizuire a acordului privind Brexit-ul, lucru foarte puţin probabil, dezbaterea privind respectiva moţiune generală nu se va mai desfăşura.