Jurnalul.ro Ştiri Observator Parlamentul European va dezbate situația muncitorilor sezonieri

Parlamentul European va dezbate situația muncitorilor sezonieri

Parlamentul European va dezbate și va vota în sesiunea plenară din 17-19 iunie o rezoluție propusă de Dacian Cioloș, președinte PLUS și Renew Europe, despre situația muncitorilor sezonieri din agricultură, dar și despre situația serviciilor sociale sau de turism.

Parlamentul European va dezbate și va vota în sesiunea plenară din 17-19 iunie o rezoluție propusă de Dacian Cioloș, președinte PLUS și Renew Europe, despre situația muncitorilor sezonieri. Decizia a fost luată joi în Conferința Președinților din PE, care a aprobat ca problemele muncitorilor sezonieri din agricultură, dar și servicii sociale sau turism să fie dezbătute de deputații europeni.

„Este nevoie de norme clare la nivel european privind contractele muncitorilor sezonieri, drepturile lor sociale și condițiile în care își desfășoară munca atât în domeniul agriculturii, cât și al construcțiilor, al turismului și al serviciilor sociale. Prin urmare, primul pas pe care l-am făcut a fost să solicit o dezbatere în Parlamentul European pe acest subiect pentru a vedea ce putem face și care sunt cele mai bune soluții pentru a rezolva aceste probleme. Rezoluția Parlamentului va trebui să conțină problemele de mobilitate ale muncitorilor, o mai bună coordonare între statele membre, drepturi sociale egale, o implementare mai riguroasă a legislației în vigoare, coordonarea cu partenerii sociali din țările gazdă și necesitatea unor campanii de informare asupra drepturilor pe care acești oameni le au. E nevoie de norme europene clare și de măsuri de protecție și prevenție, dar și de ajutor pentru perioada crizei COVID-19“, a declarat Dacian Cioloș.

Dragoș Pîslaru, europarlamentar PLUS, a început în comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (EMPL) a Parlamentului discuții cu privire la muncitorii sezonieri, pornind de la cazul lucrătorilor români în agricultură din Germania. El a cerut audierea comisarului pentru Muncă și Drepturi Sociale, Nicolas Schmit, și a responsabililor Autorității Europene pentru Muncă.

Mediafax

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri