Premiera unei piese înseamnă o încercare dificilă pentru actori, regizori, alţi slujitori ai scenei. Este întâia întâlnire cu publicul. Actorii au emoţii mai mari, există riscul uitării unei replici, rostirii anemice a unor fragmente de text, oricând pândeşte pericolul ca să se suprapună frazele unor actori fiindcă nu s-a obţinut, încă, mecanismul reflex de armonizare în distribuţie după desfăşurarea unui număr de spectacole. Aşa că seara premierei este o probă de foc. Şi marile personalităţi ale artei actoriceşti au emoţii teribile la premieră. Ştefan Iordache este un pisc greu de egalat în arta teatrului şi filmului. În emisiunea mea de la Antena 1, stând la taifas în prispa casei lui ţărăneşti din preajma Bucureştiului, Ştefan Iordache mi se destăinuia că avea inima cu puls accelerat la premieră, îl atingeau şi superstiţiile, căuta să nu se intersecteze pe drum cu vreun popă, să nu-i taie calea vreo pisică neagră. Nostim e că aceste confidenţe mi le făcea ţinând în braţe un motan negru ca pianul: „E pisoiul preferat al tatălui meu!”. Iordache îmi declara că, apoi, de câte ori avea reprezentaţie cu piesa respectivă, mergea pe traseul urmat la premieră, nu mergea decât pe trotuarul pe unde a păşit spre seara premierei.
Păţania lui Sebastian Papaiani, la debutul lui în teatru, este de un umor delicios. Fusese repartizat la teatrul din Sibiu şi el, stagiarul, nu primise un rolişor, ceea ce îl măcina amarnic. Îi vine rândul când directorul îi spune că va înlocui un actor gripat într-o piesă istorică. Era un rol mic, spunea doar o frază ,ameninţa un alt bărbat cu sabia: „De spada mea ai să mori!”. Însă colegii îi fac o farsă, îi introduc invers sabia în teacă. Plin de emoţii, Papaiani intră în scenă şi strigă: „De spada mea ai să mori”, dar sabia nu iese din teacă, pusă greşit de colegi. Mai încearcă o dată stagiarul, ameninţând cu spada, dar ea rămâne înţepenită în teacă. Aproape să plângă de ciudă, Papaiani adaptează textul: „Te otrăvesc!”. Dar, opintindu-se, sabia iese din teacă şi zboară spre fotoliile din sală. Un spectator mai hâtru, cu vocea tărăgănată de ardelean, strigă din sală: „Mai domol, fişior, că nu eşti la luptele de la Şălimbăr!”. A doua zi, tot Sibiul vorbea de comicul lui Papaiani.