Jurnalul.ro Timp liber Paula Chirilă a luptat să rămână în ”Ultimul Trib”, după ce colegii au trimis-o la duel: ”M-au sacrificat, acesta este adevărul!”

Paula Chirilă a luptat să rămână în ”Ultimul Trib”, după ce colegii au trimis-o la duel: ”M-au sacrificat, acesta este adevărul!”

Supărată că a fost trimisă la duel de către colegii săi, aseară, într-o nouă ediție Ultimul Trib”, la Antena 1, Paula Chirilă și-a adunat toate forțele pentru a câștiga lupta și a le demonstra acestora că merită să rămână în Madagascar.

”M-au sacrificat, acesta este adevărul, au lăsat răniții în spate. Nu am ce comenta mai mult... Am vrut să îi am lângă mine pe Daniela, pentru că pe ea o simt aproape de sufletul meu, și pe Ionuț, chiar dacă el m-a nominalizat primult, pentru că eu cred în puterea lui de motivare”, a spus Paula Chirilă înainte de a intra în cursă, deși se teme de înălțime.

”M-am gândit că e posibil să pierd, dar dacă nu e aventură, nu e Madagascar! O să fac tot ce o să pot să câștig și am mari așteptări de la mine!”, a spus și Ema Șerban, care lucrează pentru o multinațională din București, iar în timpul liber face salturi cu parașuta la mitinguri aviatice și concursuri, alături de echipa de fete din lotul național al României.

Astfel, cele două fete au fost cocoțate în două coșuri suspendate, din care au fost nevoite să se tărască pe două funii agățate la înălțime sprijindu-se doar pe câteva plăci de lemn. În timp ce Paula a avut nevoie de mult timp pentru pauze și pentru a-și reveni din panică, obișnuită cu înălțimile, Ema a părut inițial să meargă mult mai repede. Echilibrul și graba au făcut însă ca aceasta să se răstoarne și să ia jocul de la capăt de trei ori, oferindu-i Paulei tot timpul necesar pentru a încheia toate etapele și pentru a câștiga Duelul. ”Am învățat o lecție foarte importantă - să nu subestimez pe nimeni! M-a umilit!”, a mărturisit Ema, cea care nu se aștepta să își încheie atât de repede cursa în Madagascar. Nici colegii ei nu se așteptau ca ea să nu se întoarcă în sat și chiar făcuseră rost și de o mică sticlă de rom pentru a sărbători victoria, ba chiar au insistat că Silviu Mircescu și Oana Dedeu ar face o glumă proastă. ”Tot ce am făcut azi de mâncare, am făcut pentru șase, nu pot să cred...”, a spus și Cosmin Pădureanu dezamăgit de această pierdere.

La fel de mare a fost surpriza și în teritoriul Lemurilor, care nu se așteptau ca Paula să se întoarcă! Aceștia au îmbrățișat-o de bun-venit, însă în curând au apărut și scepticii. ”Dacă aș fi răutăcios, aș zice <Bine-bine, la Duel nu mai ai o problemă cu ochiul, dar acum, între noi, îl țin puțin închis>”, a remarcat Ionuț Iftimoaie.

În scurt timp, echipele s-au animat din nou după ce au aflat că va avea loc o nouă probă a Căpitanilor, la care premiul cel mare este o masă copioasă cu tot ceea ce visează toți de când au ajuns în Madagascar. Mai puțin îngrijorați de mâncare, pentru Crocodili problema a fost căpitanul Alex Filip, căruia Mircea Zamfir îi contestă poziția, fără să aibă însă vreun sprijin din partea celorlalți colegi. Silviu Mircescu a plecat din sat către joc alături de Oana Dedeu și Mirel Magop, spre nemulțumirea lui Cosmin Pădureanu și Silviu Geandră, care și-ar fi dori și titulatura și prezența pe teren, în timp ce pe insula pustie Dima Trofim a luat locul căpitanului rănit și a plecat însoțit de Sorin Brotnei și Ionuț Iftimoaie. Proba Capitanilor s-a dovedit a fi una de măiestrie și testare a răbdării, dar și a echilibrului, cei trei fiind puși să țină în tensiune cu ajutorul unei sfori o tablă de șah, până ce ajungeau în anumite puncte în care puteau ridica noi recompense.

Dima Trofim a fost cel care a reușit să încheie cursa primul, în ciuda faptului că a ales cea mai diferită tehnică – s-a mișcat cât a putut de încet, pentru a nu fi nevoit să înceapă cursa de la capăt de fiecare dată când pierdea echilibrul tablei de șah. ”Aveam nevoie de o astfel de seară pentru psihicul nostru, pentru bunăstarea echipei!”, a spus Sorana după ce băieții s-au întors pe insulă victorioși cu masa pregătită. Iar după un adevărat festin, starea de spirit s-a schimbat complet, mai ales că Daniela a primit și salteaua care i-a asigurat un somn liniștit.  

De partea cealaltă, Cameleonii au revenit în sat pentru a se apuca să pregătească cina, stropită la final de câteva beri primite drept cadou de la Lemurii care au văzut deja cum e viața la sat. Cu un om în minus, Cameleonii și-au jurat să lupte cât pot de mult pentru a evita să mai piardă un om. ”Mâncăm nisip, nu contează, numai să câștigăm de acum fiecare concurs!”, a spus Silviu Mircescu. Dacă vor reuși să își ducă planul la bun sfârșit și să evite o nouă eliminare, telespectatorii pot vedea săptămâna viitoare, joi și vineri, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție ”Ultimul Trib”.

Subiecte în articol: Ultimul Trib
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri