Jurnalul.ro Ştiri Externe Pedro Sanchez a fost reconfirmat premier al Spaniei

Pedro Sanchez a fost reconfirmat premier al Spaniei

Socialistul spaniol Pedro Sanchez a fost reconfirmat marţi prim-ministru, obţinând la limită votul de încredere al parlamentului, după ce duminică a pierdut un prim vot, punând astfel capăt unei perioade de opt luni de blocaj politic, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Pedro Sanchez, care va putea forma astfel un guvern inedit de coaliţie împreună cu stânga radicală Podemos, a primit marţi în parlament 167 de voturi pentru şi 165 de voturi contra, alţi 18 deputaţi abţinându-se. Viitorul executiv va fi sprijinit şi de mai multe mici partide regionale şi naţionaliste.

În programul lor foarte criticat de patronat, socialiştii şi Podemos au promis o cotitură spre stânga cu o creştere a salariului minim, impozite pentru cei mai bogaţi şi întreprinderi, precum şi o abrogare parţială a controversatei reforme a pieţei muncii, adoptată de conservatori.

Potrivit analiştilor, acest guvern minoritar se anunţă totuşi fragil pentru că va trebui să caute sprijin de fiecare dată când va dori să obţină adoptarea reformelor sale.

AGERPRES

Subiecte în articol: Spania premier pedro sanchez
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri