Jurnalul.ro Editoriale Pensiile îi rup scaunul lui Cîțu

Pensiile îi rup scaunul lui Cîțu

de Dan Constantin    |   

Marea discuție din societate legată de pensii are multe elemente de dezinformare și firave argumente economice. Subiectul este concentrat de politicieni pe tema pensiilor speciale, al căror nivel a devenit un permanent motiv de supărare. Catalogate ca „nesimțite”, în condițiile în care ecartul dintre vârfurile acestor pensii și abisurile sărăciei nu au nicio legătură cu mecanismul de contributivitate, nemulțumirea populației este pe deplin justificată. Politicienii au creat prin legi succesive această baroniadă a pensionarilor și acum se miră că nu o pot lichida. „Specialele” sunt „betonate” de decizii ale Curții Constituționale și orice lege care ar încerca să le desființeze este sortită eșecului, urmând să fie declarată neconstituțională. În plus, mult timp s-a păstrat deliberat o confuzie în ceea ce privește definirea acestor pensii, așa încât atunci când se propune desființarea lor nu prea se știe împotriva cui va fi făcută „tăierea”. Din motive de interes politic demagogic, partidele se înghesuie să iasă în față să-și aroge inițiativa care ar aduce „echitatea” în rândul pensionarilor. O manipulare de doi bani, când, de fapt, în Parlament o lege plimbată mai mult prin gură, ar duce la o desființare absolut minoră, care „tunde” drepturile acordate prin legi anterioare parlamentarilor și personalului atașat din Casa Poporului. „Barosanii” care au servit în magistratură, penitenciare, servicii de informații, armată, aviație rămân în actuala situație. Mai mult, sistemul de pensionare pentru categoriile respective rămâne neschimbat. Pe fondul acestei discuții sterile, care acoperă multe alte probleme reale, ministrul Finanțelor atacă și legea în vigoare care a devenit „Biblie” sacralizată pentru septembrie 2020, anunțat ca momentul adevărului pentru buget. Creșterea cu 40 la sută a punctului de pensie, de care nu se atinge nimeni, pentru că ar încălca legea, a devenit pivotul în jurul căruia se va derula campania electorală în acest an. Guvernul pare încorsetat în dorința de a nu depăși deficitul, dar nici nu găsește soluții economice pentru a spori veniturile pe care PSD le scotea de-unde-de-neunde, dar le punea pe masă. Ca să iasă din corzi, Vasilică Cîțu scoate din batistă, ca la Târgul de Dragaica, un cuvânt menit să ne bage frica în oase: criza. Așadar, nu de la incapacitatea de administrare ni s-ar trage o catastrofă, ci de la mărirea pensiilor. Nu spune nici la cât s-ar putea angaja bugetul liberalilor să „dea” la pensii. 39 la sută dă stabilitate economică? Urechiștii care jonglează cu cifrele și nervii pensionarilor, care clamează la minut „predictibilitate”, nu avansează niciun scenariu al evitării crizei fabricate de Cîțu. Adică toate relele din economie, de acum și din viitorime, se vor rezolva prin „ajustarea” pensiilor. Dar pe lângă pensii, în guvernul „tăietorilor” mai sunt pe tapet multe programe sociale amânate sau desființate. Ai crede că se fac economii în zona socială pentru a suplimenta investițiile în infrastructură, dar, surpriză neplăcută, sunt înghețate și lucrările la autostrăzi. Unde sunt banii? PSD a fost acuzat că a lăsat o gaură uriașă la buget, dar nu era fluturată „criza”. PNL acoperă deficitul cu împrumuturi tot mai mari, nu pune nimic la vedere, anunță disponibilizări, înghețarea pensiilor și, pe deasupra, inventează o recesiune pentru a justifica măsuri nepopulare. Care este rostul acestor bulversări? Greu de înțeles politica „guvernului meu”! Nici chiar specialiștii din BNR care vor să-și păstreze echilibrul nu mai pricep țintele deciziilor luate în Palatul Victoria.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri