Jurnalul.ro Ştiri Externe Pentagonul dorește să efectueze patrulări în Marea Chinei de Sud

Pentagonul dorește să efectueze patrulări în Marea Chinei de Sud

Pentagonul doreşte să efectueze periodic patrulări în Marea Chinei de Sud, cu o frecvenţă de două sau trei ori pe lună, pentru a-şi exprima libertate de navigare în aceste ape disputate şi pe care Beijingul le revendică, relatează sâmbătă cotidianul Wall Street Journal (WSJ), citat de AFP. 

Potrivit publicaţiei americane, obiectivul este de a adopta o atitudine mai constantă faţă de pretenţiile chineze în regiune, spre deosebire de abordarea de la caz la caz a administraţiei fostului preşedinte american Barack Obama. 

Deşi au refuzat să precizeze data şi locul exacte ale acestor operaţiuni de patrulare, responsabili americani citaţi de WSJ au indicat că în primele luni Comandamentul forţelor navale ale SUA din Pacific ar dori să se desfăşoare două sau trei operaţiuni de 'libertate de navigare' în fiecare lună. 

Aceste patrule ar urma să fie formate din avioane de vânătoare şi nave militare. 

Beijingul revendică cvasitotalitatea Mării Chinei de Sud, zonă parţial revendicată şi de către Taiwan, Filipine, Brunei, Malayezia şi Vietnam. 

SUA denunţă construirea de către China a unor insule artificiale în scopuri militare în regiune, într-un context de creştere a tensiunilor în Peninsula Coreeană în legătură cu programele nuclear şi balistic dezvoltate de Phenian.

AGERPRES

Subiecte în articol: pentagon marea chinei de sud patrulari
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri