Jurnalul.ro Ştiri Justitie Peste 80 de percheziții în țară, într-un dosar de criminalitate informatică și ilegalități silvice

Peste 80 de percheziții în țară, într-un dosar de criminalitate informatică și ilegalități silvice

de Redacția Jurnalul    |   

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în colaborare cu polițiști din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate din mai multe județe fac, joi, 83 de percheziții.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în colaborare cu polițiști din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate din Iași, Bacău, Alba, București, Constanța, Craiova, Galați, Oradea, Timișoara și al serviciilor de combatere a criminalității organizate Arad, Bistrița, Botoșani, Vrancea, Dâmbovița, Ialomița, Ilfov, Satu Mare și Teleorman, fac, joi dimineața, 83 de percheziții domiciliare pe linia combaterii ilegalităților din domeniul silvic și a criminalității informatice, în municipiul București (5) și în județele Suceava (55), Alba (1), Constanța (1), Craiova (1), Galați (1), Oradea (3), Timișoara (1), Arad (1), Botoșani (2), Buzău (4), Dâmbovița (2), Ialomița (2), Ilfov (1), Satu Mare (1) și Teleorman (2).

„Cercetările sunt efectuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic, complicitate la fals informatic, complicitate la acces ilegal la un sistem informatic și evaziune fiscală”, anunță Poliția Română.

Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi „Alexandru cel Bun” Bacău și al mai multor inspectorate de poliție și jandarmi din țară.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: perchezitii criminalitate informatica
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri