Jurnalul.ro Ştiri Locale Percheziții într-un dosar de efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive

Percheziții într-un dosar de efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța - Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - S.T. Constanța, au desfășurat o acțiune în urma căreia 4 persoane au fost reținute.

În cursul zilei de ieri, 2 noiembrie, polițiștii au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Constanța, la locuințele a 4 persoane (3 bărbați și o femeie), cu vârste cuprinse între 22 și 37 de ani. 

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 63 de grame de substanțe psihoactive, 8 telefoane mobile, 12.000 de lei, precum și alte bunuri cu valoare probatorie.

La finalizarea cercetărilor, procurorul de caz a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de cele 4 persoane, pentru săvârșirea infracțiunilor de efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive și constituirea unui grup infracțional organizat. 

Cele 4 persoane au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, 3 noiembrie, să fie prezentați instanței de judecată, în vederea arestării preventive. 

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La activități au participat și jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța.

Subiecte în articol: substante psihoactive constanta
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri