Jurnalul.ro Ştiri Externe Percheziţii la birourile unor mass-media ruseşti din Kiev

Percheziţii la birourile unor mass-media ruseşti din Kiev

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat marţi că a efectuat percheziţii la birourile a două mass-media ruse, televiziunea Russia Today şi agenţia de presă RIA Novosti, arestând un jurnalist al acestei agenţii, informează AFP. 

"Percheziţiile continuă la RIA Novosti şi la alte mass-media", a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a SBU, Olena Ghitlianska. 

Un jurnalist al agenţiei ruse, cetăţeanul ucrainean Kirill Vîşinski, a fost arestat dimineaţa lângă domiciliul său, pentru "activităţi antiucrainene", a precizat aceasta. 

"Forţele de ordine au stabilit" că aceste mass-media "erau folosite de ţara agresoare (Rusia) în războiul său hibrid împotriva Ucrainei", a adăugat Olena Ghitlianska pe pagina sa de Facebook. 

Potrivit SBU, birourile RIA Novosti şi RT se aflau în aceeaşi clădire din centrul Kievului. 

În replică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a catalogat drept "absolut revoltătoare şi scandaloase" acţiunile SBU, a cerut "o reacţie severă şi intransigentă" din partea organizaţiilor internaţionale şi a avertizat cu viitoare "măsuri de reciprocitate". 

Biroul RIA Novosti din Ucraina numără în jur de 15 jurnalişti, dintre care o parte sunt însărcinaţi să transmită informaţii către sediul agenţiei la Moscova, iar alţii, conduşi de Vîşinki, se ocupă de site-ul rian.com.ua, destinat audienţei ucrainene.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri