Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Pericolul din deodorante. La ce să fim atenți. Care sunt alegerile sănătoase

Pericolul din deodorante. La ce să fim atenți. Care sunt alegerile sănătoase

de Redacția Jurnalul    |   

Deodorantele fac parte din viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi. Însă puțini știu că antiperspirantele conțin substanțe chimice dăunătoare sănătății.

"Serurile cu aluminiu pot prezenta un risc dacă sunt folosite des și un timp îndelungat. Este important să ne alegem antiperspirantul sau deodorantul, și cred că cea mai mare problemă o avem atunci când transpirăm excesiv, pentru că în condiții normale putem să utilizăm un deodorant blând.

Sunt persoane cărora le transpiră și palmele, acest lucru afectează și interacțiunea socială.

Dacă discutăm despre zona axială, aici udăm cămașa sau costumul și vom avea un disconfort și atunci este momentul în care noi apelăm la tot felul de soluții.

Serurile de aluminiu sunt folosite de mulți ani, cu scopul de a preveni transpirația excesivă.

Statistic, nu există o legătură între antiperspirant și cancerul la sân, dar trebuie să avem grijă la utilizarea îndelungată și excesivă.

Pentru o piele sensibilă e nevoie să utilizăm un antiperspirant special dedicat. Există o gamă largă în farmacii din categoria dermato-cosmeticelor.

Problema apare atunci când avem pielea sensibilă și transpirăm și în exces.

Produsele cu alaun pot ajuta, iar riscul de reacții este redus, dar pot ajuta transpirația excesivă", explică medicul dermatolog Amalia Anghel.

Pericolul din deodorante

 

Subiecte în articol: deodorant antiperspirant aluminiu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri