Jurnalul.ro Ştiri Observator Pericol de inundații în 16 bazine hidrografice din Transilvania, Banat și Muntenia

Pericol de inundații în 16 bazine hidrografice din Transilvania, Banat și Muntenia

de Redacția Jurnalul    |   

Hidrologii anunță că în următoarele ore se pot produce inundații pe mai multe râuri din Transilvania, Banat și Muntenia. Pericolul este în bazinele hidrografice Tur, Someşul Mare, Crasna, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega Veche, Bega,Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Jiu și Olt.

Specialiștii au instituit cod portocaliu și cod galben de inundații. Ei vorbesc despre scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

Codul portocaliu este valabil începând de duminică, la ora 12,00, până luni, la ora 24.00 pe râurile din bazinele hidrografice Crasna – sector aval S.H. Craidorolţ (judeţul Satu Mare), Crişul Alb – bazin amonte confluenţă cu râul Sebiş (judeţele Hunedoara şi Arad), Bega – bazin amonte S.H. Chizătău (judeţul Timiş), Timiş – bazin amonte S.H. Lugoj, Pogăniş – bazin amonte Ac. Cadar Duboz, Bârzava și Moraviţa (judeţele Caraş Severin şi Timiş).

Codul galben este în vigoare de duminică, la ora 12,00, până marți, la ora 16.00 pe râurile din bazinele hidrografice Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Crasna (judeţele Sălaj şi Satu Mare), Crişul Negru (judeţele Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele Hunedoara şi Arad), Niraj – afluent al Mureşului (judeţul Mureş), Arieş – bazin amonte S.H. Baia de Arieş (judeţul Alba), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Strei (judeţele Hunedoara şi Arad), Bega Veche – bazin superior, Bega – bazin amonte S.H. Topolovăţ (judeţul Timiş), Timiş, Bârzava, Moraviţa (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Caraş, Nera (judeţul Caraş-Severin), și Cerna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Gorj şi Caraş-Severin).

O altă averizare cod galben de inundații va fi valabilă până luni, la ora 16:00, pe râurile din bazinele hidrografice Jiu – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari, Gilort- bazin superior, Motru – bazin superior (judeţele Gorj şi Mehedinţi), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Cibin – amonte Ac. Ioneşti (judeţele Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Olteţ – bazin superior (judeţele Gorj şi Vâlcea).

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri